Principiile de credință ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea

      „Nimeni să nu încerce să dărâme temeliile credinței noastre, care au fost puse încă de la începutul lucrării, printr-un studiu atent al Cuvântului și prin descoperire divină. Noi am clădit pe această temelie mai bine de cincizeci de ani. Unii pot presupune că au găsit o cale nouă, că ei pot pune o temelie mai solidă decât cea care a fost pusă, dar aceasta este o mare amăgire. ‘Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, și care este Isus Hristos’ (1 Corinteni 3:11). În trecut, mulți s-au apucat să întemeieze o nouă credință, să stabilească noi principii, dar cât timp a rezistat lucrarea lor? Ea a căzut curând, deoarece nu a avut temelia pe Stâncă.”













1981
Principiile din 1981
 Andrei Lechovolea
 AZȘ
 1981
 06-12-2022
Introducere
     Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a trecut prin multe teste ale credinței, iar cei credincioși lui Dumnezeu au rămas pe temelia adevărului. Copiază paragraful
Perioada istorică până în anul 1981 în adventism
     Trecerea de la semiarianism la trinitarianism s-a făcut în zeci de ani. Se va observa trecerea de la credința pionierilor adventiști de ziua a șaptea care au fost semiarieni (Fiul este divin și are un început din Tatăl prin naștere, moștenind toate atributele divine ale Tatălui) pănă la teologii adventiști din ziua de astăzi care sunt trinitarieni (Fiul este divin și nu are început, fiind co-etern cu Tatăl și cu Duhul Sfânt). Copiază paragraful
Până în anul 1931
     Biserica Adventistă a fost formată de niște oameni dedicați lui Dumnezeu, care au studiat Cuvântul lui Dumnezeu și voia Sa cu multă sârguință și efort. Ei au pus temelia credinței Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea (vezi principiile din 1846). într-o perioadă de mare frământare religioasă. Ellen White a scris câteva paragrafe în 1904 legate de temelia credinței adventiștilor de ziua a șaptea: „Ca popor, trebuie să rămânem ferm pe platforma adevărului veșnic care a rezistat testelor și încercărilor. Trebuie să ne ținem de stâlpii siguri ai credinței noastre. Principiile adevărului pe care Dumnezeu ni le-a revelat sunt singura noastră temelie adevărată. Ele ne-au făcut ceea ce suntem. Trecerea timpului nu le-a redus valoarea. Este efortul constant al inamicului de a îndepărta aceste adevăruri din cadrul lor și de a pune în loc teorii false. El va aduce tot ce poate pentru a-și îndeplini planurile înșelătoare. Dar Domnul va ridica oameni cu o percepție pătrunzătoare care vor așeza aceste adevăruri la locul cuvenit lor în planul lui Dumnezeu.” (vezi paragraful textului original sau textul tradus la pagina 1). Copiază paragraful

     Ca răspuns la declarațiile lui Kellogg despre doctrina Dumnezeirii și ca avertizare cu privire la pericolul cu care biserica urma să se confrunte, Ellen White a scris: „Dușmanul sufletelor a căutat să aducă presupunerea că o mare reformă va avea loc printre adventiştii de ziua a șaptea şi că această reformă ar consta în renunțarea la doctrinele care stau drept stâlpi ai credinţei noastre şi angajarea într-un proces de reorganizare. Dacă ar avea loc această reformă, ce ar rezulta? Principiile adevărului pe care Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, le-a dat bisericii rămășiței ar fi aruncate (lepădate). Religia noastră s-ar schimba. Principiile fundamentale care au susținut lucrarea în ultimii cincizeci de ani ar fi considerate erori. O nouă organizație va fi înființată. Se vor scrie cărți de o nouă ordine. Ar fi introdus un sistem de filozofie intelectuală. Fondatorii acestui sistem ar merge în orașe și ar face o lucrare uimitoare. Sabatul, desigur, ar fi privit cu ușurătate ca și Dumnezeul care l-a creat. Nu s-ar permite ca nimic să stea în calea noii mișcări. Conducătorii vor învăța că virtutea este mai bună decât viciul, dar înlăturând pe Dumnezeu, vor fi dependenți de puterea umană care, fără Dumnezeu, nu are valoare. Temelia lor avea să fie construită pe nisip, iar vântul și furtuna aveau să înlăture structura.” (vezi paragraful textului original sau textul tradus la pagina 2). Copiază paragraful

     Ellen White în același articol vorbește despre experiența pionierilor în stabilirea principiilor de credință: „Avem Bibliile noastre. Avem experiența noastră atestată de lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt. Avem un adevăr care nu admite niciun compromis. Să nu respingem noi tot ceea ce nu este în armonie cu acest adevăr?”, apoi continuă: „Mulți dintre oamenii noștri nu realizează cât de ferm a fost pusă temelia credinței noastre. Soțul meu, seniorul Joseph Bates, părintele Pierce, seniorul Edson și alții care erau pasionați, nobili și credincioși, s-au numărat printre cei care, după trecerea timpului din 1844, au căutat adevărul ca pe o comoară ascunsă. M-am întâlnit cu ei, am studiat și ne-am rugat cu seriozitate. Adesea am rămas împreună până noaptea târziu și uneori toată noaptea, rugându-ne pentru lumină și studiind cuvântul. Acești frați s-au adunat din nou și din nou pentru studiul Bibliei, pentru ca ei să-i cunoască sensul și să fie pregătiți să o prezinte și altora cu putere. Când au ajuns la punctul în care au spus în studiul lor: ‘Nu mai putem face nimic’, Duhul Domnului venea peste mine, aveam să fiu luată în viziune și mi se dădea o explicație clară a pasajelor pe care le studiam, cu instrucțiuni despre cum trebuia să lucrăm și să predăm eficient. Astfel a fost dată lumina care ne-a ajutat să înțelegem textele cu privire la Hristos, misiunea Lui și preoția Sa. O linie a adevărului care se întinde din acel timp până la momentul în care vom intra în cetatea lui Dumnezeu mi-a fost făcută clară și am dat și altora instrucțiunile care mi-au fost date de Domnul. În tot acest timp nu am putut înțelege raționamentul fraților. Mintea mea era blocată și nu puteam să înțeleg sensul versetelor pe care le studiam. Aceasta a fost una dintre cele mai mari dureri din viața mea. Am fost în această stare de spirit până când toate punctele principale ale credinței noastre au fost clarificate minții noastre în armonie cu cuvântul lui Dumnezeu. Frații știau că atunci când nu eram în viziune nu puteam înțelege aceste lucruri și au acceptat ca lumină directă din cer revelațiile date. Timp de doi sau trei ani mintea mea a continuat să fie blocată la înțelegerea Scripturilor. În timpul lucrării noastre, eu și soțul meu l-am vizitat pe părintele Andrews care suferea intens de reumatism inflamator. Ne-am rugat pentru el. Mi-am pus mâinile pe capul lui și i-am spus: ‘Părinte Andrews, Domnul Isus te mântuiește’. S-a vindecat instantaneu. El s-a ridicat și a umblat prin cameră, lăudându-L pe Dumnezeu și spunând: ‘Nu am văzut niciodată așa ceva înainte. Îngerii lui Dumnezeu sunt în această cameră’. S-a descoperit slava Domnului. Lumina părea să strălucească prin toată casa și mâna unui înger a fost pusă pe capul meu. De atunci și până acum am putut să înțeleg Cuvântul lui Dumnezeu. Ce influență i-ar conduce pe oamenii din această etapă a istoriei noastre să lucreze într-un mod subtil și puternic ca să dărâme temelia credinței noastre, temelia care a fost pusă la începutul lucrării noastre prin studiu cu rugăciune a cuvântului și prin revelație? Pe această temelie am construit în ultimii cincizeci de ani. Vă mirați că atunci când văd începutul unei lucrări care ar înlătura unii dintre stâlpii credinței noastre am ceva de spus? Trebuie să ascult porunca ‘Înfruntă-l!’”, iar la finalul materialului a scris următoarele cuvinte: „Noi suntem oamenii care păzesc poruncile lui Dumnezeu. În ultimii cincizeci de ani fiecare fază a ereziei a fost adusă asupra noastră pentru a ne întuneca mintea cu privire la învățătura Cuvântului, în special în ceea ce privește slujirea lui Hristos în Sanctuarul ceresc și solia cerului pentru aceste ultime zile așa cum este dată de îngerii din capitolul al paisprezecelea din Apocalipsa. Adventiştii de ziua a șaptea au fost îndemnați cu solii de orice fel şi natură să se țină de adevărul care, punct cu punct, a fost cercetat prin studiu cu rugăciune şi care a fost mărturisit prin puterea făcătoare de minuni a Domnului. Dar pietrele de hotar care ne-au făcut ceea ce suntem trebuie să fie păstrate și vor fi păstrate, așa cum a arătat Dumnezeu prin cuvântul și mărturia Duhului Său. El ne cheamă să rămânem statornici prin puterea credinței la principiile fundamentale care au ca temelie o autoritate incontestabilă.” (vezi paragrafele 55.2, 56.4-58.1, 59.1 ale textului original sau textul tradus la paginile 3 și 4). Copiază paragraful

     În aceste declarații, Ellen White menționează că dacă cineva sau un grup de oameni va pune o altă temelie decât cea stabilită de pionierii adventiști, va face o nouă organizație. Ea spune că astfel de oameni vor considera acest lucru ca fiind o reformă în adventism, dar că „această reformă ar consta în renunțarea la doctrinele care stau drept stâlpi ai credinţei noastre şi angajarea într-un proces de reorganizare. Dacă ar avea loc această reformă, ce ar rezulta? Principiile adevărului pe care Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, le-a dat bisericii rămășiței ar fi aruncate (lepădate). Religia noastră s-ar schimba. Principiile fundamentale care au susținut lucrarea în ultimii cincizeci de ani ar fi considerate erori. O nouă organizație va fi înființată. Se vor scrie cărți de o nouă ordine. Ar fi introdus un sistem de filozofie intelectuală.” (vezi paragraful textului original sau textul tradus la pagina 2). Mai mult decât atât aceasta va duce chiar la lepădarea lui Dumnezeu și la o construcție ce va fi spulberată de vânt și furtună. Copiază paragraful

     Lui Ellen White i-a fost descoperit că materialele pionierilor adventiști de ziua a șaptea trebuie retipărite: „Dumnezeu m-a luminat cu privire la periodicele noastre. Ce anume? El a spus că trebuie să vorbească morții. Ce vrea să spună asta? Roadele lor îi vor urma. În lucrarea noastră noi suntem datori să repetăm cuvintele pionierilor, care știau ce înseamnă să cauți adevărul cum se caută o comoară ascunsă, și care au trudit din greu pentru a pune temelia credinței noastre. Pas cu pas ei au înaintat conduși de Duhul Sfânt. Unul câte unul însă, au trecut la odihnă. Mi s-a spus că trebuie să publicăm din nou ceea ce au scris acești oameni în trecut.” (vezi Ellen White, Sfaturi către editori, 28.1). Copiază paragraful

     Ce au făcut unii pastori din conducerea adventistă în ceea ce privește materialele publicate? În 1910, Ellen White le-a trimis o scrisoare lui A. G. Daniells și lui W. W. Prescott, despre pericolele modificării modului de exprimare din literatura adventistă deja publicată. Iată ce citim despre acest subiect: „Imagini au trecut înaintea mea care mi-au arătat că tu [A. G. Daniells] și seniorul [W. W.] Prescott și alții alături de voi aţi fost înclinați să căutați aspecte care să fie criticate sau condamnate în publicațiile noastre tipărite. Ținând cont de încurajarea voastră, modificările și revizuirile vor fi făcute în conformitate cu ideile pe care le aveți în vedere. Dar nu trebuie să uitați niciodată că Satana, deghizat ca un înger de lumină, este întotdeauna gata să încurajeze orice lucru care ar duce la pierderea încrederii în literatura noastră denominațională. El ar fi încântat să aibă multe minți angajate în căutarea punctelor slabe din publicațiile pe care Dumnezeu le-a binecuvântat. (...) Am fost instruită că nu Domnul este autorul propunerii de a face multe schimbări în cărțile deja publicate. Dacă informațiile referitoare la acest tip de lucrare, chiar și în ceea ce privește puținele cazuri în care sunt necesare revizuiri, vor deveni larg răspândite, semințele de îndoială vor apărea în multe minți. Satana ar fi ocupat cu lucrarea de plantare a semințelor neîncrederii și a necredinței și ar fi nevoie de multă muncă pentru a remedia răul care s-ar face. (Vezi Scrisoarea 70 adresate lui Daniells și Prescott, par. 6 și par. 15) Copiază paragraful

     În prezent, este aproape imposibil să se publice materiale sau cărți, scrise de pionierii adventiști de ziua a șaptea, legate de doctrina Dumnezeirii, deoarece ei considerau că doctrina Trinității este de origine păgână; Fiul lui Dumnezeu are un început din Tatăl prin naștere; Fiul a luat la întrupare un trup uman fiind ispitit atât din exterior, cât și din interior; Duhul Sfânt este Duhul Tatălui pe care îl are și Fiul prin moștenire din momentul când a fost născut din Dumnezeu. Astăzi conducerea editurii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea publică materiale și cărți care susțin doctrina Trinității ca fiind biblică, consideră că Fiul este co-etern cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, unde termenul „Fiul” este doar un rol în cadrul Planului de Mântuire. Se mai crede că Fiul a avut un trup uman care a fost ispitit doar din exterior și se susține că Duhul Sfânt este al treilea membru al Trinității. Copiază paragraful

     În anul 1915, E. White a scris că mari schimbări doctrinare vor avea loc în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea după moartea ei (vezi paragrafele 2-5 ale textului original), iar lucrul acesta s-a întâmplat în mod special prin LeRoy E. Froom. După moartea ei (în anul 1915) nu au mai fost publicate principiile din 1889, iar după 4 ani de la moartea ei, în 1919, a avut loc o întâlnire organizată la o Conferință Biblică, unde s-a discutat despre Fiul lui Dumnezeu, dacă este co-etern cu Tatăl sau dacă are un început din Tatăl prin naștere. Majoritatea au argumentat că Fiul are un început din Tatăl prin naștere. Se presupune că în mod special cartea Hristos, lumina lumii (în engleză Desire of Ages, publicată în prezent și sub denumirea de Viața lui Iisus), scrisă de Ellen White, prezintă conceptul trinitarian despre Dumnezeu. Dar dacă această carte ar fi prezentat pe Dumnezeu ca fiind o Trinitate, de ce nu s-a întâmplat la fel şi la Conferința Biblică din anul 1919, după 21 de ani de la publicarea cărții (în 1898)? Copiază paragraful

     Deci, Ellen White nu a susținut niciodată că punctele de vedere semiariene ale pionierilor erau greșite, ci le-a recunoscut ca făcând parte din adevărurile Bibliei. Ei au studiat punct cu punct fiecare doctrină pentru a stabili care sunt principiile adevărului (vezi principiile din 1872-1888 și principiile din 1889-1914). Copiază paragraful
Publicarea celor 22 de puncte de doctrină în anul 1931
     Până în anul 1931 majoritatea adventiștilor de ziua a șaptea credeau că sunt două Ființe divine: Tatăl și Fiul, dar unii precum Prescott, Froom și Daniells au căutat să introducă în adventism doctrina Trinității. Copiază paragraful

     S-a cerut Conferinței Generale să fie publicate punctele de doctrină ale Adventiștilor de Ziua a Șaptea de către conducerea din Africa în anul 1930. Un grup de 4 oameni adventiști (Charles H. Watson, Francis M. Wilcox, Milton E. Kern și Edwin R. Palmer) s-au întâlnit și au hotărât care să fie punctele de doctrine scrise în anuarul bisericii. Ei nu au mers pe calea normală și cinstită de a chema pe toți delegații fiecărei Uniuni și să supună la vot în mod oficial care să fie doctrinele adventiste de ziua a șaptea, ci au scris doctrinele și apoi le-au publicat în anuar. Aceste doctrine au rămas în anuar până în anul 1980. Copiază paragraful

     În principiile din 1931 a fost publicat pentru prima dată cuvântul Trinitate în anuar. Foarte probabil ca F. M. Wilcox să fi scris aceste 22 de puncte de credință. Cu toate acestea, înainte de a fi publicată, această declarație nu a fost votată oficial de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Prin urmare, această declarație de credință era departe de a fi o declarație oficială. Copiază paragraful

     Ambiguitatea din această declarație din 1931 însemna că era acceptabilă pentru nontrinitarieni (mai exact semiarieni), cât și pentru trinitarieni. Acesta este motivul pentru care a fost acceptabil în general tuturor adventiștilor de ziua a șaptea. Acest lucru, desigur, poate fi văzut în expresia „Dumnezeirea sau Trinitatea” care era o expresie ambiguă, dar universal acceptabilă. Deși, în 1931, cuvântul Trinitate era inclus în declarația convingerilor adventiste, se cuvine să fie menționat faptul că nu s-a făcut trecere la o schimbare distinctă de teologie, ci majoritatea adventiștilor de ziua a șaptea au acceptat folosirea acestui cuvânt doar ca termen alternativ pentru cuvântul Dumnezeire. Copiază paragraful

     În materialul scris al Școlii de Sabat din anul 1936, s-a discutat despre „Dumnezeirea lui Hristos”, iar prima întrebare a studiului a fost „De cine a fost născut Hristos?” (vezi Seventh-day Adventist (editor), Sabbath School Lesson Quarterly, 4th quarter, 1936, p. 12), precizând că Fiul a fost născut din Tatăl înainte de orice creație. După doi ani (în 1938), tot în cadrul materialului de studiu al școlii de Sabat, a fost folosit următorul titlu: „Membrii Bisericii au parte de părtășia Tatălui și a Fiului” (vezi Seventh-day Adventist (editor), Sabbath School Lesson Studies, Bible Doctrines, Lesson 9 for May 28, 1938, p. 26), ceea ce înseamnă că membri bisericii nu ofereau închinare Duhului Sfânt și nu aveau părtășie cu Duhul Sfânt, ci acestea erau doar în relație cu Tatăl și Fiul (vezi 1 Ioan 1:3) prin intermediul Duhului Sfânt. Copiază paragraful

     Deci, nu este corect a crede că din anul 1931 era acceptată doctrina Trinității în Biserica Adventistă. Copiază paragraful
Sesiunea Conferinței Generale din 1946
     Florin Lăiu a scris despre principiile din 1931: „Declaraţia din 1931 a fost apoi votată la Conferința Generală din 1946, căpătând astfel un caracter oficial şi având practic acelaşi conţinut cu mărturisirea noastră actuală. În 1980, la Conferința Generală de la Dallas, mărturisirea de credinţă a fost prezentată într-o formă ceva mai detaliată („cele 27 puncte”), iar credinţa în Trinitate a fost reafirmată şi subliniată.” (vezi Florin Lăiu (autor), Trinitatea în lumina revelației, p. 45). Copiază paragraful

     Adevărul este că în 1946 s-a votat jurământul de botez, nu principii de credință. Dacă în jurământul de credință votat în anul 1946 a fost impusă doctrina Trinității, asta este altceva, dar nu au fost votate principiile de credință la o sesiune a Conferinței Generale la nivel oficial. Abia în 1980, la nivel oficial, s-au votat cele 27 de puncte de doctrine ale Adventiștilor de Ziua a Șaptea și publicate în 1981. Așadar, în mod oficial în 1980 s-a votat doctrina Trinității în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Copiază paragraful
Compromisul din perioada anilor 1950
     Până în anii 1950, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a fost considerată de evanghelici ca fiind o sectă creștină, adică nu erau considerați un cult creștin, deoarece nu susțineau doctrina Trinității, precum și alte doctrine. Astfel, unii lideri din conducerea Bisericii Adventiste din acea perioadă au căutat tot mai mult să „corecteze” imaginea bisericii în fața evanghelicilor și să o încadreze în rândul bisericilor creștine. Acest lucru a însemnat un compromis cu învățăturile din lume, adică cu doctrinele evanghelicilor, în timp ce, cu aproximativ 100 de ani în urmă (~1850), pionierii urmăreau să iasă de sub influența învățăturilor care nu sunt biblice, căutând și studiind învățăturile care erau în armonie cu voia lui Dumnezeu. Sora White nici după 50 de ani (ex. 1904) nu și-a schimbat convingerile religioase pe care le avea prin anii 1850 (vezi paragraful textului original sau textul tradus la pagina 2). Copiază paragraful

     Un reprezentat al Evanghelicilor, un pastor baptist, pe nume Walter Martin, a spus că dacă adventiștii cred ca ei și anume în: Trinitate, ispășirea la cruce (terminată), mântuirea prin har (din perspectiva evanghelică) și alte câteva doctrine, atunci vor fi recunoscuți adventiștii ca fiind cult creștin. Aceasta a fost în 1956. A făcut aceste observații, deoarece în scrierile pionierilor adventiști erau declarații care erau împotriva acestor doctrine amintite mai sus. Ceea ce susținea Martin era considerat de către pionierii adventiști ca făcând parte din vinul Babilonului (adică învățături biblice false). Copiază paragraful

     Timpul și moartea şi-au făcut cu siguranță treaba lor. Pionierii care au crezut și au propovăduit nontrinitarianismul au murit, în timp ce noilor membri ai Bisericii Adventiste începuseră să li se prezinte învățăturile trinitarianismului cu ajutorul publicațiilor cum ar fi Adventist Review, The Signs of the Times [Semnele Timpului], Ministry, dar și prin studiile școlii de Sabat. Atât de la amvoane, cât și în cărțile adventiste au început să fie publicate și promovate opinii trinitariene despre Dumnezeire. Iată modalitatea prin care corpul principal al adventiștilor de ziua a șaptea a evoluat, încet dar sigur, de la a fi nontrinitarian la a fi trinitarian, într-un interval de timp care a început imediat după decesul lui Ellen White (1915) şi a continuat până la începutul anilor 1950. Copiază paragraful

     LeRoy E. Froom l-a mințit pe Walter Martin că de la începuturile adventiștilor erau o mișcare predominant trinitariană, iar atunci Martin, renumit pentru demascarea cultelor, a declarat lumii evanghelice că adventiștii de ziua a șaptea erau cu adevărat creștini, după ce a văzut „corectarea” materialelor care nu erau evanghelice. La acea vreme, această declarație era una care a șocat deopotrivă pe mulți neadventiști de ziua a șaptea, dar şi pe mulți adventiști de ziua a șaptea, pentru că din partea evanghelicilor era fără îndoială o întoarcere cu 180 de grade a atitudinii. Unii cred că de pe timpul sorei White Biserica Adventistă era trinitariană, dar dovezile istorice demonstrează că erau semiarieni. Dacă biserica era trinitariană când au fost discuțiile cu Walter Martin, atunci de ce mai era nevoie să fie făcute anumite schimbări în adventism? Nu mai era nevoie dacă erau trinitarieni. Ca rezultat al discuțiilor care au avut loc în perioada 1956-1957 între câțiva lideri adventiști și evanghelici a rezultat o carte cu titlul Questions on Doctrine prin care s-a dorit modificarea concepțiilor semiariene ale adventiștilor de ziua a șaptea, precum și alte învățături, astfel încât evanghelicii să fie mulțumiți. Copiază paragraful

     Londis a scris că Martin „a recunoscut că teologia noastră era dinamică și că se schimbase de-a lungul anilor”, apoi a continuat spunând că Martin „nu a fost interesat de viziunea ‘consensului’ în domeniu, ci doar de credințele actuale ale conducerii ecleziastice. (...) Este pentru prima dată în vremurile recente când se abordează problema, cine va hotărî care este teologia adventistă. Walter Martin dorea răspunsuri oficiale” (vezi James L. Londis, Ministry, August 1982, „Thinkers vs. Doers” [„Gânditori vs. Făptuitori”]). Copiază paragraful

     Așadar, Martin a dorit cu adevărat să știe poziția conducerii, nefiind interesat de opiniile corpului pastoral adventist de ziua a șaptea în ansamblul său şi nici de punctele de vedere ale majorității laicilor. Trebuie amintit aici că evanghelicii sunt cei care resping în totalitate doctrinele distinctive ale credinței adventiste de ziua a șaptea, adică acceptă că ar fi erori (învățături nescripturistice): Sabatul zilei a șaptea (Sâmbăta), mesajul Sanctuarului, care include judecata preadventă (judecata de cercetare), înțelegerea adventistă de ziua a șaptea a stării morților spre deosebire de evanghelicii care cred în suferința veșnică a celor nelegiuiți și inspirația scrierilor lui Ellen White. Nici una din aceste convingeri nu a fost acceptate de către evanghelici ca fiind cu temei biblic. Le-au respins în totalitate. Copiază paragraful

     În 1935, Carr l-a întrebat pe Willie White, după 20 de ani de la moartea mamei sale (Ellen White), și anume ce înțelegea ea despre Duhul Sfânt, iar Willie i-a răspuns că mama lui considera că Duhul Sfânt este „fără individualitate” (vezi H. W. Carr, Letter to W. C. White, January 24, 1935, p. 6), adică Duhul Sfânt nu este o Ființă ca Tatăl și ca Fiul. Copiază paragraful

     Froom a încercat în anii 1927-1928 să facă posibil ca Biserica Adventistă să accepte faptul că Duhul Sfânt este un individ ca Tatăl și ca Fiul. Apoi a căutat materiale în arhivele Bisericii Adventiștilor de Ziua a Șaptea, dar nu a găsit ceva ca să îl mulțumească, aşa ca a căutat la celelalte denominațiuni, care erau desigur trinitariene. Froom a scris lucrurile acestea către Otto Christenson în 1960, ceea ce înseamnă că până în 1960 încă mai existau unii adventiști care păstrau „vechea teologie” a pionierilor (vezi Terry Hill, Oare este Duhul Sfânt o Persoană?, January 24, 1935, p. 21). Copiază paragraful
Cărți modificate, editate și scrise de LeRoy Erwin Froom
Daniel and the Revelation
     Cartea scrisă de Uriah Smith intitulată Daniel and the Revelation [Daniel și Apocalipsa], scrisă în 1897, care promova teologia adventistă timpurie, menționând printre altele istoria adventiștilor și credința nontrinitariană (mai precis semiariană). Pentru cei din jurul anilor 1940, care voiau să promoveze trinitarianismul, cartea lui Uriah Smith era ca o piatră care le punea piedică să promoveze doctrina Trinității, așa că au modificat (el împreună cu alții) cartea lui Uriah Smith scoțând expresii care menționau că Fiul este născut din Tatăl și faptul că Fiul are un început din Tatăl prin naștere. Cartea aceasta reflecta teologia Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea timpurie, iar unele expresii din ea au fost fie schimbate, fie șterse. În anul 1944 a fost publicată noua ediție, dar nu s-a spus nimic de modificările făcute și că ideile precum singurul născut din Tatăl sau că Fiul are un început și altele, au fost înlăturate. S-a spus despre noua ediție doar că a fost „actualizată”. În afară de noua ediție a cărții Daniel și Apocalipsa scrisă de Uriah Smith, care reflecta acum concepte trinitariene, și alte cărți care aveau „vechea teologie” adventistă au fost modificate cu „noua teologie”, adică cu „noua viziune teologică” sau altfel spus cu „teologia evanghelicilor”, iar unele cărți chiar au fost treptat eliminate pentru că nu puteau fi modificate, deoarece conținutul lor vorbea împotriva doctrinei trinității și promova doctrina semiariană. Copiază paragraful

     Un detaliu semnificativ legat de redactarea cărții Daniel și Apocalipsa este faptul că aceasta nu reprezintă doar opiniile lui Uriah Smith, ci este rezultatul unui studiu de 10 ani care a avut loc la Battle Creek. Uriah Smith a scris ceea ce el împreună cu James White, Ellen White, alți lideri și întreaga biserică din acel loc au studiat. Deci, cartea reprezintă gândirea comună a bisericii de la acea dată. Copiază paragraful

     Ellen White a scris despre cartea Daniel și Apocalipsa publicată de Uriah Smith în 1897: „Această carte [Daniel & Apocalipsa] a fost mijlocul de a aduce multe suflete prețioase la cunoașterea adevărului. Tot ceea ce se poate face ar trebui făcut pentru răspândirea gândurilor din [cartea] Daniel și Apocalipsa. Nu cunosc altă carte care să ia locul acesteia. Este mâna de ajutor a lui Dumnezeu.” (vezi Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 21, nr. 1595 [21MR], 1901, p. 444.3). Copiază paragraful
Evangelism
     Froom a fost editorul cărții Evangelism [Evanghelizare] (1946). Această carte este o compilație din scrierile lui Ellen White. Froom, prin această carte, a urmărit să scoată în evidență doar ceea ce îi convenea și anume ceea ce era în acord cu doctrinele evanghelice principale: Trinitatea, ispășirea la cruce (terminată), mântuirea prin har (din perspectiva evanghelică) și alte câteva doctrine. Copiază paragraful
Questions on Doctrine
     În ceea ce privește întâlnirile dintre Evanghelici și conducerea Bisericii Adventiste, cea mai importantă consecință a tuturor evenimentelor a fost că a dus în cele din urmă la publicarea cărții Questions on Doctrine [Întrebări despre Doctrină (traducerea cărții Questions on Doctrine poate fi cumpărată de la Petre Slăvitescu)] (1957). M. L. Andreasen nu a fost de acord cu această carte și s-a împotrivit promovării ei, deoarece nu considera că Isus a venit într-un trup nepăcătos așa cum susțin evanghelicii, ci a considerat că Fiul avea un trup uman ca al Mariei, fiind ispitit atât din exterior cât și din interior. Copiază paragraful

     Richard Rice a scris că „este o ironie faptul că o carte care intenționează să rezume credințele adventiste pentru cei din afara Bisericii s-a dovedit a fi izvorul unei dezbateri intense în rândul celor din interior. Dar în loc să ofere lumii creștine învățăturile adventiștilor de ziua a șaptea, Întrebări despre Doctrină s-a dovedit a fi stimulul pentru un dezacord energic și adesea supraîncălzit. Cartea a dezvăluit importante fisuri între adventiști pe o serie de importante probleme teologice” (vezi Richard Rice, Questions on Doctrine and “Questions About Christ”, p. 4). Copiază paragraful
Movement of destiny
     În cartea Movement of destiny [Mișcarea Destinului] (1971), Froom a făcut referire la această problemă. Sub titlul „Corecție în Enciclopedii și Lucrări de Referință”, el a scris: „Mai mult, după ce declarațiile noastre denominaționale corectate deveniseră chestiuni la nivel de document istoric și informaţie obişnuită și având regretabilele declarații care au continuat să rămână în câteva din cărțile noastre eliminate, ne găseam acum într-o poziție mai favorabilă de a pune problema anumitor declarații publice care ne-au prezentat greșit credința. Exista acum oportunitatea de a face corecții în diverse enciclopedii și lucrări de referință religioase și chiar în cărțile criticilor acerbi care ne clasificau printre cultele anticreștine. (...) Multe dintre aceste corecții s-au desfășurat în spatele scenei, îndeplinindu-se în liniște obiectivele.” (vezi LeRoy Froom, Movement of destiny, 1971, p. 467, „Schimbarea chipului deteriorat al adventismului”). Copiază paragraful

     Froom a scris în cartea Mișcarea Destinului că o minoritate au fost nontrinitarieni sau antitrinitarieni. Culmea este că aceștia erau chiar liderii bisericii de atunci. Nu există dovezi istorice că membri laici credeau în doctrina Trinității, pe când liderii adventiști erau împotriva trinității, chiar mai mult ceea ce se prezenta de la nivelul Conferinței Generale se transmitea și membrilor, prin materialele publicate periodic, prin materialele școlii de Sabat, prin predicare de la amvoane și prin alte căi. Copiază paragraful
Alte dovezi istorice despre schimbarea doctrinei
     Pe lângă Froom au fost și alții care prezentau o istorie falsă a adventismului timpuriu. De exemplu, Russell Holt în lucrarea sa din 1969 (făcând referire la perioada 1900-1930), a scris: „În această perioadă au murit majoritatea pionierilor care au susținut și au păstrat poziția antitrinitariană. Locurile lor au fost luate de oameni care și-au schimbat gândirea sau nu se opuseseră niciodată doctrinei. (...) Trinitatea a început să fie mediatizată şi până în 1931, a triumfat și a devenit poziția denominațională standard. Au existat membri marcanți care au refuzat să cedeze, dar rezultatul era decis.” (vezi Russell Holt, The doctrine of the Trinity in the Seventh-day Adventist denomination: Its rejection and acceptance, 1969, „A term paper for Dr. Mervyn Maxwell”). Copiază paragraful

     Cu toate că la nivel neoficial se promova o istorie falsă a adventismului timpuriu, totuși la nivel oficial încă se mai publicau materiale semiariene (de exemplu în 1970): „Nu este întâmplător că Isus este numit singurul Fiu născut al lui Dumnezeu. Ceea ce naște Dumnezeu este Dumnezeu – la fel de sigur precum ceea ce naște omul este om, sau ceea ce naște animal este animal. Ceea ce face omul nu este om, iar ceea ce face sau creează Dumnezeu nu este Dumnezeu. (...) În cazul lui Dumnezeu, nașterea însăși este veșnică și, prin urmare, este diferită de orice naștere pământească.” (vezi James D. Beyers, Signs of the Times, Jan 1, 1970, p. 25, „How Many Gods in the Godhead?”). 0035 1936 134 985 Copiază paragraful
După anul 1980
     În mod oficial la Dallas în 1980 s-au votat noile doctrine adventiste, printre care s-a votat că există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Pionierii adventiști care au format Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, dacă ar fi trăit în anul 1981, nu ar fi fost acceptați în calitate de membri adventiști, deoarece nu ar fi fost de acord în mod special cu doctrina Dumnezeirii. Pionierii aveau gândirea biblică ebraică, nu cea filosofică grecească. Copiază paragraful

     În declarația de credință din 1931, cuvântul Trinitate este doar un cuvânt sinonim pentru Dumnezeire folosit pentru a descrie Ființele divine, în schimb declarația de credință din 1980, în mod clar și incontestabil, spune că Dumnezeu este o unitate (Trinitate) a Persoanelor divine. Există o mare diferență de interpretare a cuvântului Trinitate menționat în doctrinele adventiste din 1931 față de anul 1980. Copiază paragraful

     George Knight avea dreptate, când s-a exprimat că datorită diferenței dintre credințele pionierilor și teologia actuală adventistă, dacă ar fi trăit pionierii adventiști, aceștia nu ar putea să se alăture astăzi Bisericii căreia i-au pus temelia, „mai exact, majoritatea nu ar putea să fie de acord cu punctul [de doctrină] numărul 2, care tratează doctrina trinității” (vezi George Knight, Ministry Magazine, 1993, primele paragrafe). Aici se include și Ellen White. Copiază paragraful

     Sora White a scris că pe timpul ei a început criza alfa sau alfa ereziilor mortale (vezi paragraful textului original sau textul tradus la pagina 2), care era doctrina trinității prezentată de doctorul Kellogg, susținând panenteismul (de la pan en teism - toate sunt în Dumnezeu), nu panteismul (pan teism - toate sunt Dumnezeu), iar despre criza omega a scris că urmează să vină în scurtă vreme. Cu alte cuvinte criza omega nu este altă doctrină, ci o altă formă a doctrinei Trinității, și anume, ceea ce susține astăzi Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, bazată pe o învățătură filosofică grecească (un singur Dumnezeu, manifestat în 3 Persoane co-egale și co-eterne). Copiază paragraful

     În continuare vor fi prezentate doctrinele Adventiștilor de Ziua a Șaptea din anul 1981. Copiază paragraful
Principiile de credință din 1981
     Adventiştii de ziua a şaptea acceptă Biblia ca singurul lor crez şi consideră că anumite credinţe fundamentale sunt învăţătura Sfintelor Scripturi. Aceste credințe, așa cum sunt expuse aici, constituie înțelegerea și expresia de către biserică a învățăturii Scripturii. Se poate aștepta revizuirea acestor declarații la o sesiune a Conferinței Generale, când biserica este condusă de Duhul Sfânt la o înțelegere mai deplină a adevărului biblic sau găsește un limbaj mai bun în care să exprime învățăturile Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu. Copiază paragraful
     
[1] Sfintele Scripturi
     Sfintele Scripturi, Vechiul și Noul Testament, sunt Cuvântul scris al lui Dumnezeu, dat prin inspirație divină prin oameni sfinți ai lui Dumnezeu care au vorbit și au scris când au fost mișcați de Duhul Sfânt. În acest Cuvânt, Dumnezeu a încredințat omului cunoștințele necesare pentru mântuire. Sfintele Scripturi sunt revelația infailibilă a voinței Sale. Ele sunt standardul caracterului, testul experienței, revelatorul autoritar al doctrinelor și înregistrarea demnă de încredere a faptelor lui Dumnezeu în istorie (2 Petru 1:20,21; 2 Timotei 3:16,17; Psalmii 119:105; Proverbele 30:5,6; Isaia 8:20; Ioan 17:17; 1 Tesaloniceni 2:13; Evrei 4:12). Copiază paragraful
     
[2~] Dumnezeirea sau Trinitatea
      Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, o unitate de trei Persoane co-eterne. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotștiutor, mai presus de toate și omniprezent. El este infinit și dincolo de înțelegerea umană, totuși cunoscut prin auto-revelația Sa. El este pentru totdeauna demn de închinare, adorare și slujire de către întreaga creație (Deuteronomul 6:4; Matei 28:19; 2 Corinteni 13:14; Efeseni 4:6; 1 Petru 1:2; 1 Timotei 1:17; Apocalipsa 14:7). Copiază paragraful
     
[3+] Tatăl
      Dumnezeu - Tatăl etern este Creatorul, Sursa, Susținătorul și Suveranul întregii creații. El este drept și sfânt, milostiv și îndurător, încet la mânie și bogat în dragoste statornică și credincioșie. Calitățile și puterile arătate în Fiul și în Duhul Sfânt sunt, de asemenea, revelații ale Tatălui (Geneza 1:1; Apocalipsa 4:11; 1 Corinteni 15:28; Ioan 3:16; 1 Ioan 4:8; 1 Timotei 1:17; Exodul 34:6,7; Ioan 14:9). Copiază paragraful
     
[4~] Fiul
      Dumnezeu - Fiul etern, S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El toate lucrurile au fost create, caracterul lui Dumnezeu este revelat, mântuirea omenirii este realizată și lumea este judecată. Pentru totdeauna El este cu adevărat Dumnezeu, El a devenit și om cu adevărat, Isus Hristos. El a fost conceput din Duhul Sfânt și s-a născut din fecioara Maria. El a trăit și a experimentat ispita ca ființă umană, dar a exemplificat perfect neprihănirea și dragostea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, El a manifestat puterea lui Dumnezeu și a fost dovedit ca Mesia, cel promis de Dumnezeu. El a suferit și a murit de bunăvoie pe cruce pentru păcatele noastre și în locul nostru, a înviat din morți și s-a înălțat pentru a sluji în Sanctuarul ceresc în favoarea noastră. El va veni din nou în slavă pentru eliberarea finală a poporului Său și restaurarea tuturor lucrurilor (Ioan 1:1-3,14; Coloseni 1:15-19; Ioan 10:30; 14:9; Romani 6:23; 2 Corinteni 5:17-19; Ioan 5:22; Luca 1:35; Filipeni 2:5-11; Evrei 2:9-18; 1 Corinteni 15:3,4; Evrei 8:1,2; Ioan 14:1-3). Copiază paragraful
     
[5+] Duhul Sfânt
      Dumnezeu - Duhul etern a fost activ cu Tatăl și Fiul în creație, întrupare și mântuire. El i-a inspirat pe scriitorii Scripturii. El a umplut viața lui Hristos cu putere. El crează și condamnă ființele umane; iar pe cei care răspund El îi reînnoiește și îi transformă în chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl și Fiul să fie mereu cu copiii Săi, El extinde daruri spirituale bisericii, îi dă putere să dea mărturie despre Hristos și, în armonie cu Scripturile, o conduce în tot adevărul (Geneza 1:1,2; Luca 1:35; 4:18; Fapte 10:38; 2 Petru 1:21; 2 Corinteni 3:18; Efeseni 4:11,12; Fapte 1:8; Ioan 14:16-18,26,27; 16:13-17). Copiază paragraful
     
[6+] Creația
      Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor și a revelat în Scriptură relatarea autentică a activității Sale creatoare. În șase zile, Domnul a făcut „cerul și pământul” și toate lucrurile de pe pământ și S-a odihnit în a șaptea zi a acelei prime săptămâni. Astfel, El a stabilit Sabatul ca un memorial perpetuu al lucrării Sale creatoare finalizate. Primul bărbat și prima femeie au fost făcuți după chipul lui Dumnezeu ca lucrare de încununare a Creației, li s-a dat stăpânire asupra lumii și au fost însărcinați cu responsabilitatea de a avea grijă de ea. Când lumea s-a terminat, toate au fost „foarte bune”, declarând slava lui Dumnezeu. (Geneza 1; 2; Exodul 20:8-11; Psalmii 17:1-6; 33:6,9; 104; Evrei 11:3). Copiază paragraful
     
[7] Natura omului
      Bărbatul și femeia au fost făcuți după chipul lui Dumnezeu cu individualitate, putere și libertate de a gândi și de a acționa. Deși create ființe libere, fiecare este o unitate indivizibilă a trupului, minții și sufletului [adică sentimentului], dependentă de Dumnezeu pentru viață, respirație și toate celelalte. Când primii noștri părinți n-au ascultat de Dumnezeu, ei și-au negat dependența de El și au căzut din poziția lor înaltă stabilită de Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu din ei a fost stricat și au devenit supuși morții. Descendenții lor împărtășesc această natură căzută și consecințele ei. Ei se nasc cu slăbiciuni și tendințe spre rău. Dar Dumnezeu în Hristos a împăcat lumea cu Sine și, prin Duhul Său, restaurează în muritorii pocăiți chipul Făcătorului lor. Creați pentru slava lui Dumnezeu, ei sunt chemați să-L iubească și [să se iubească] unii pe alții și să aibă grijă de mediul lor [înconjurător] (Geneza 1:26-28; 2:7; Psalmii 8:4-8; Fapte 17:24-28; Geneza 3; Psalmii 51:5; Romani 5:12-17; 2 Corinteni 5:19,20; Psalmii 51:10; 1 Ioan 4:7,8,11,20; Geneza 2:15). Copiază paragraful
     
[8+] Marea controversă
     Întreaga umanitate este acum implicată într-o mare controversă între Hristos și Satana cu privire la caracterul lui Dumnezeu, legea Sa și suveranitatea Sa asupra universului. Acest conflict a luat naștere în cer când o ființă creată, înzestrată cu libertatea de a alege, în exaltare de sine a devenit Satana, adversarul lui Dumnezeu și a condus la răzvrătire o parte dintre îngeri. El a introdus spiritul rebeliunii în această lume când i-a condus pe Adam și pe Eva în păcat. Acest păcat uman a avut ca rezultat denaturarea imaginii lui Dumnezeu în umanitate, dezordinea lumii create și eventuala distrugere a ei în timpul potopului mondial. Observată de întreaga creație, această lume a devenit arena conflictului universal, din care Dumnezeul iubirii va fi în cele din urmă justificat. Pentru a ajuta poporul Său în această luptă, Hristos trimite pe Duhul Sfânt și pe îngerii loiali să-i călăuzească, să-i protejeze și să-i susțină pe calea mântuirii (Apocalipsa 12:4-9; Isaia 14:12-14; Ezechiel 28:12-18; Geneza 3; Romani 1:19-32; 5:12-21; 8:19-22; Geneza 6-8; 2 Petru 3:6; 1 Corinteni 4:9; Evrei 1:14). Copiază paragraful
     
[9] Viața, moartea și învierea lui Hristos
     În viața lui Hristos de ascultare desăvârșită față de voia lui Dumnezeu, suferința, moartea și învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispășire pentru păcatul uman, pentru ca cei care prin credință acceptă această ispășire să aibă viață veșnică și întreaga creație să înțeleagă mai bine iubirea infinită și sfântă a Creatorului. Această ispășire perfectă confirmă dreptatea Legii lui Dumnezeu și harul caracterului Său; pentru că ea ne condamnă atât păcatul, cât și ne asigură iertarea. Moartea lui Hristos este substitutivă și ispășitoare, reconciliatoare și transformatoare. Învierea lui Hristos proclamă triumful lui Dumnezeu asupra forțelor răului, iar pentru cei care acceptă ispășirea le asigură victoria finală asupra păcatului și morții. Ea [adică învierea lui Isus] declară Domnia lui Isus Hristos, în fața căruia se va pleca orice genunchi din cer și de pe pământ (Ioan 3:16; Isaia 53; 1 Petru 2:21,22; 1 Corinteni 15:3,4,20-22; 2 Corinteni 5:14,15,19-21; Romani 1:4; 3:25; 4:25; 8:3,4; 1 Ioan 2:2; 4:10; Coloseni 2:15; Filipeni 2:6-11). Copiază paragraful
     
[10] Experiența mântuirii
     În dragoste și îndurare infinită, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care nu a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca în El să fim făcuți dreptatea lui Dumnezeu. Conduși de Duhul Sfânt, simțim nevoia noastră, ne recunoaștem păcătoșenia, ne pocăim de greșelile noastre și exercităm credința în Isus ca Domn și Hristos, ca Înlocuitor și Exemplu. Această credință care primește mântuirea vine prin puterea divină a Lumii și este darul harului lui Dumnezeu. Prin Hristos suntem îndreptățiți, înfiați ca fii și fiice ai lui Dumnezeu și eliberați de stăpânirea păcatului. Prin Duhul, suntem născuți din nou și sfințiți; Duhul ne reînnoiește mințile, scrie legea iubirii lui Dumnezeu în inimile noastre și ni se dă puterea de a trăi o viață sfântă. Rămânând în El, devenim părtași naturii divine și avem siguranța mântuirii acum și la judecată (2 Corinteni 5:17-21; Ioan 3:16; Galateni 1:4; 4:4-7; Tit 3:3-7; Ioan 16:8; Galateni 3:13,14; 1 Petru 2:21,22; Romani 10:17; Luca 17:5; Marcu 9:23, 24; Efeseni 2:5-10; Romani 3:21-26; Coloseni 1:13,14; Romani 8:14-17; Galateni 3:26; Ioan 3:3-8; 1 Petru 1:23; Romani 12:2; Evrei 8:7-12; Ezechiel 36:25-27; 2 Petru 1:3,4; Romani 8:1-4; 5:6-10). Copiază paragraful
     
[11] Biserica
     Biserica este comunitatea credincioșilor care îl mărturisesc pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor. În continuitate cu poporul lui Dumnezeu din vremurile Vechiului Testament, suntem chemați afară din lume; și ne unim împreună pentru închinare, pentru părtășie, pentru instruire în Cuvânt, pentru celebrarea Cinei Domnului, pentru slujirea întregii omeniri și pentru proclamarea Evangheliei în întreaga lume. Biserica își trage autoritatea de la Hristos, care este Cuvântul întrupat, și din Scripturi, care este Cuvântul scris. Biserica este familia lui Dumnezeu; adoptată de El în calitate de copii [ai Săi], membrii săi [adică ai bisericii] trăiesc pe baza noului legământ. Biserica este trupul lui Hristos, o comunitate de credință al cărui Cap este Însuși Hristos. Biserica este mireasa pentru care Hristos a murit ca să o sfinţească şi să o cureţe. La întoarcerea Sa în triumf, El o va înfățișa [pentru] Sine [ca] o biserică slăvită, credincioasă a tuturor veacurilor, cumpărată cu sângelui Său, fără pată și zbârcituri, ci sfântă și fără cusur (Geneza 12:3; Fapte 7:38; Efeseni 4:11-15; 3:8-11; Matei 28:19,20; 16:13-20; 18:18; Efeseni 2:19-22; 1:22,23; 5:23-27; Coloseni 1:17,18). Copiază paragraful
     
[12+] Rămășița și misiunea ei
     Biserica universală este compusă din toți cei care cred cu adevărat în Hristos, dar în ultimele zile, într-un timp de apostazie larg răspândită, o rămășiță a fost chemată să păzească poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Această rămășiță anunță sosirea ceasului judecății, proclamă mântuirea prin Hristos și anunță apropierea celei de-a doua veniri a Lui. Această proclamare este simbolizată de cei trei îngeri din Apocalipsa 14; coincide cu lucrarea de judecată din ceruri și are ca rezultat o lucrare de pocăință și reformă pe Pământ. Fiecare credincios este chemat să aibă un rol personal în această mărturie mondială (Apocalipsa 12:17; 14:6-12; 18:1-4; 2 Corinteni 5:10; Iuda 1:3-14; 1 Petru 1:16-19; 2 Petru 3:10-14; Apocalipsa 21:1-14). Copiază paragraful
     
[13] Unitatea în Trupul lui Hristos
     Biserica este un singur trup cu multe mădulare, chemați din orice națiune, neam, limbă și popor. În Hristos suntem o nouă creație; diferențele de rasă, cultură, învățătură și naționalitate, precum și diferențele dintre înalți și josnici, bogați și săraci, bărbați și femei, nu trebuie să [producă] dezbinare între noi. Cu toții suntem egali în Hristos, care printr-un singur Duh ne-a unit într-o părtășie cu El și unii cu alții; trebuie să servim și să fim serviți fără parțialitate sau rezerve. Prin revelația lui Isus Hristos în Scripturi, împărtășim aceeași credință și speranță și ajungem la toți printr-o singură mărturie. Această unitate își are sursa în unitatea Dumnezeului triun, care ne-a adoptat în calitate de copii ai Săi (Romani 12:4,5; 1 Corinteni 12:12-14; Matei 28:19,20; Psalmii 133:1; 2 Corinteni 5:16,17; Fapte 17:26,27; Galateni 3:27,29; Coloseni 3:10-15; Efeseni 4:14-16; 4:1-6; Ioan 17:20-23). Copiază paragraful
     
[14] Botez
     Prin botez ne mărturisim credința în moartea și învierea lui Isus Hristos și mărturisim despre moartea noastră față de păcat și despre scopul nostru de a umbla într-o viață nouă. Astfel, Îl recunoaștem pe Hristos în calitate de Domn și Mântuitor [personal], devenim poporul Său și suntem primiți în calitate de membri ai bisericii Sale. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, iertarea păcatelor noastre și primirea noastră a Duhului Sfânt. Este prin scufundare în apă și depinde de o afirmare a credinței în Isus și de o dovadă a pocăinței [față] de păcat. Urmează instruirea în Sfintele Scripturi și acceptarea învățăturilor lor (Romani 6:1-6; Coloseni 2:12,13; Fapte 16:30-33; 2:16; 2:38; Matei 28:19,20). Copiază paragraful
     
[15+] Cina Domnului
     Cina Domnului este o participare la simbolurile trupului și sângelui lui Isus ca expresie a credinței în El, Domnul și Mântuitorul nostru. În această experiență de comuniune Hristos este prezent pentru a-Și întâlni și întări poporul Său. Când ne împărtășim, proclamăm cu bucurie moartea Domnului până când El va veni din nou. Pregătirea pentru Cină include autoexaminarea, pocăința și mărturisirea. Maestrul a rânduit slujba spălării picioarelor pentru a semnifica o curățire reînnoită, pentru a exprima dorința de a ne sluji unii altora în smerenie asemănătoare lui Hristos și de a ne uni inimile în dragoste. Slujba de împărtășire este deschisă tuturor creștinilor credincioși (1 Corinteni 10:16,17; 11:23-30; Matei 26:17-30; Apocalipsa 3:20; Ioan 6:48-63; 13:1-17). Copiază paragraful
     
[16] Daruri și slujiri spirituale
     Dumnezeu dăruiește tuturor membrilor bisericii Sale din fiecare epocă daruri spirituale pe care fiecare membru trebuie să le folosească în slujirea iubitoare pentru binele comun al bisericii și al umanității. Date de Duhul Sfânt, care împărtășește fiecărui membru după cum dorește El darurile, oferă toate abilitățile și slujirile necesare bisericii pentru a-și îndeplini funcțiile rânduite de Dumnezeu. Potrivit Scripturilor, aceste daruri includ slujiri precum credința, vindecarea, profeția, proclamarea, învățătura, administrarea, reconcilierea, compasiunea și slujirea cu sacrificiu de sine și caritatea pentru ajutorul și încurajarea oamenilor. Unii membri sunt chemați de Dumnezeu și înzestrați de Sfântul Duh pentru slujbele recunoscute de biserică în slujirile pastorale, evanghelistice, apostolice și de învățătură necesare în mod special pentru a-i echipa pe membri pentru slujire, pentru a construi biserica la maturitatea spirituală și pentru a încuraja unitatea credinței și a cunoașterii lui Dumnezeu. Când membrii folosesc aceste daruri spirituale ca administratori fideli ai harului diversificat al lui Dumnezeu, biserica este protejată de influența distructivă a doctrinelor false, crește cu o rapiditate care vine de la Dumnezeu și este fundamentată în credință și dragoste (Romani 12:4-8; 1 Corinteni 12:9-11,27, 28; Efeseni 4:8,11-16; Fapte 6:1-7; 1 Timotei 2:1-3; 1 Petru 4:10,11). Copiază paragraful
     
[17+] Darul profeției
     Unul dintre darurile Duhului Sfânt este profeția. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămășiței și a fost manifestat în lucrarea lui Ellen G. White. În calitate de mesager al Domnului, scrierile ei sunt o sursă continuă și autorizată de adevăr, care asigură mângâierea, îndrumarea, instruirea și corectarea bisericii. De asemenea, ei clarifică faptul că Biblia este standardul după care toate învățăturile și experiențe trebuie testate/verificate (Ioel 2:28,29; Fapte 2:14-21; Evrei 1:1-3; Apocalipsa 12:17; 19:10). Copiază paragraful
     
[18] Legea lui Dumnezeu
     Marile principii ale legii lui Dumnezeu sunt întruchipate în Cele Zece Porunci și sunt exemplificate în viața lui Hristos. Ele exprimă dragostea, voința și scopurile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul și relațiile umane și sunt obligatorii pentru toți oamenii din fiecare epocă. Aceste precepte sunt baza legământului lui Dumnezeu cu poporul Său și standardul în judecata lui Dumnezeu. Prin intermediul Duhului Sfânt, ei scot în evidență păcatul și trezesc un sentiment de nevoie de un Mântuitor. Mântuirea este toată prin har și nu prin fapte, dar rodul ei este ascultarea de Porunci. Această ascultare dezvoltă caracterul creștin și are ca rezultat un sentiment de bine. Este o dovadă a dragostei noastre pentru Domnul și a preocupării noastre pentru semenii noștri. Ascultarea credinței demonstrează puterea lui Hristos de a transforma vieți și, prin urmare, întărește mărturia creștină (Exodul 20:1-17; Psalmii 40:7,8; Matei 22:36-40; Deuteronomul 28:1-14; Matei 5:17-20; Evrei 8:8-10; Ioan 16:7-10; Efeseni 2:8-10; 1 Ioan 5:3; Romani 8:3,4; Psalmii 19:7-14). Copiază paragraful
     
[19] Sabatul
     Creatorul binefăcător, după cele șase zile ale Creației, s-a odihnit în ziua a șaptea și a instituit Sabatul pentru toți oamenii ca un memorial al creației. A patra poruncă a legii neschimbate a lui Dumnezeu cere respectarea acestui Sabat în ziua a șaptea ca zi de odihnă, închinare și slujire în armonie cu învățătura și practica lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de comuniune încântătoare cu Dumnezeu și unii cu alții. Este un simbol al mântuirii noastre în Hristos, un semn al sfințirii noastre, un semn al loialității noastre și o pregustare a viitorului nostru veșnic în împărăția lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu al legământului Său etern dintre El și poporul Său. Respectarea cu bucurie a acestui timp sfânt de la seară la seară, [adică] de la apus până la apus, este o sărbătoare a actelor creatoare și răscumpărătoare ale lui Dumnezeu (Geneza 2:1-3; Exodul 20:8-11; Luca 4:16; Isaia 56:5,6; 58:13,14; Matei 12:1-12; Exodul 31:13-17; Ezechiel 20:12,20; Deuteronomul 5:12-15; Evrei 4:1-11; Leviticul 23:32; Marcu 1:32). Copiază paragraful
     
[20] Administrarea/ Isprăvnicia/ Economia
     Suntem ispravnicii lui Dumnezeu, încredințați de El cu timp și oportunități, abilități și posesiuni, precum și binecuvântările pământului și resursele Sale. Suntem responsabili față de El pentru utilizarea lor corectă. Recunoaștem proprietatea lui Dumnezeu prin slujirea credincioasă pentru El și pentru semenii noștri și prin returnarea zecimii și oferirea de daruri pentru proclamarea Evangheliei Sale și sprijinirea și creșterea bisericii Sale. Administrarea este un privilegiu dat nouă de Dumnezeu pentru a ne hrăni în iubire și a birui împotriva egoismului și a lăcomiei. Ispravnicul se bucură de binecuvântările care vin asupra altora ca urmare a credincioșiei sale (Geneza 1:26-28; 2:15; 1 Cronici 29:14; Hagai 1:3-11; Maleahi 3:8-12; 1 Corinteni 9:9-14; Matei 23:23; 2 Corinteni 8:1-15; Romani 15:26,27). Copiază paragraful
     
[21] Comportamentul creștin
     Suntem chemați să fim un popor evlavios care gândește, simte și acționează în armonie cu principiile cerului. Pentru ca Duhul să recreeze în noi caracterul Domnului nostru, noi ne implicăm numai în acele lucruri care vor produce puritate, sănătate și bucurie asemănătoare lui Hristos în viața noastră. Aceasta înseamnă că recreația și plăcerile noastră ar trebui să îndeplinească cele mai înalte standarde de bun gust și frumusețe creștină. În timp ce recunoaștem diferențele culturale, îmbrăcămintea noastră trebuie să fie simplă, modestă și îngrijită, potrivită celor a căror adevărată frumusețe nu constă în podoaba exterioară, ci în podoaba nepieritoare a unui duh/spirit blând și liniștit. De asemenea, pentru că trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, trebuie să avem grijă de ele în mod inteligent. Împreună cu exercițiile și odihna adecvată, trebuie să adoptăm cea mai sănătoasă dietă posibilă și să ne abținem de la alimentele necurate identificate în Scripturi. Deoarece băuturile alcoolice, tutunul și consumul iresponsabil de droguri și narcotice sunt dăunătoare pentru corpul nostru, trebuie să ne abținem și de la ele. În schimb, trebuie să ne angajăm în tot ceea ce ne aduce gândurile și trupurile la disciplina lui Hristos, care dorește sănătatea, bucuria și bunătatea noastră (Romani 12:1,2; 1 Ioan 2:6; Efeseni 5:1-21; Filipeni 4:8; 2 Corinteni 10:5; 6:14-71; 1 Petru 3:1-4; 1 Corinteni 6:19,20; 10:31; Leviticul 11:1-47; 3 Ioan 2). Copiază paragraful
     
[22+] Căsătoria și familia
     Căsătoria a fost stabilită în mod divin în Eden și afirmată de Isus ca fiind o uniune pe tot parcursul vieții între un bărbat și o femeie, într-o companie iubitoare. Pentru creștin, un angajament de căsătorie este atât față de Dumnezeu, cât și față de soț/soție și trebuie încheiat doar între partenerii care împărtășesc o credință comună. Iubirea reciprocă, onoarea, respectul și responsabilitatea sunt țesutul acestei relații, care trebuie să reflecte dragostea, sfințenia, apropierea și permanența relației dintre Hristos și biserica Sa. În ceea ce privește divorțul, Isus a învățat că persoana care divorțează de un/o soț/soție, cu excepția curviei, și se căsătorește cu altul/alta, comite adulter. Deși unele relații de familie pot fi departe de ideal, partenerii de căsătorie care se angajează pe deplin unul față de celălalt în Hristos pot atinge unitatea iubitoare prin îndrumarea Duhului și hrănirea bisericii. Dumnezeu binecuvântează familia și intenționează ca membrii ei să se ajute unii pe alții spre maturitatea completă. Părinții trebuie să-și crească copiii să-L iubească și să-L asculte pe Domnul. Prin exemplul și cuvintele lor, ei trebuie să-i învețe că Hristos este un educator iubitor, mereu tandru și grijuliu, care dorește ca ei să devină mădulare ale trupului Său, familia lui Dumnezeu. Creșterea apropierii de familie este una dintre caracteristicile mesajului final al Evangheliei (Geneza 2:18-25; Matei 19:3-9; Ioan 2:1-11; 2 Corinteni 6:14; Efeseni 5:21-33; Matei 5:31,32; Marcu 10:11,12; Luca 16:18; 1 Corinteni 7:10,11; Exodul 20:12; Efeseni 6:1-4; Deuteronomul 6:5-9; Proverbele 22:6; Maleahi 4:5,6). Copiază paragraful
     
[23*] Slujirea lui Hristos în Sanctuarul Ceresc
     Există un Sanctuar în cer, adevăratul Cort pe care Domnul l-a ridicat și nu omul. În ea, Hristos slujește în numele nostru, punând la dispoziția credincioșilor beneficiile jertfei Sale ispășitoare oferite odată pentru totdeauna pe cruce. El a fost inaugurat ca Marele nostru Preot și și-a început slujirea Sa de mijlocire la momentul înălțării Sale. În 1844, la sfârșitul perioadei profetice de 2300 de zile, El a intrat în a doua și ultima fază a slujirii Sale de ispășire. Este o lucrare de judecată de cercetare care face parte din dispoziția finală a tuturor păcatelor, reprezentată de curățirea Sanctuarului ebraic antic în Ziua Ispășirii. În acel serviciu tipic, sanctuarul a fost curățat cu sângele sacrificiilor animalelor, dar lucrurile cerești sunt purificate cu jertfa perfectă a sângelui lui Isus. Judecata de cercetare dezvăluie inteligențelor cerești care dintre cei morți sunt adormiți în Hristos și, prin urmare, în El, sunt considerați vrednici să aibă parte la prima înviere. De asemenea, evidențiază cine, dintre cei vii, rămâne în Hristos, păzește poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus și, prin urmare, în El sunt gata să fie transpuși în împărăția Sa veșnică. Această judecată confirmă dreptatea lui Dumnezeu în salvarea celor care cred în Isus. Ea declară că cei care au rămas loiali lui Dumnezeu vor primi Împărăția. Desăvârșirea acestei slujiri a lui Hristos va marca încheierea de probă a omenirii înainte de a doua Venire (Evrei 8:1-5; 4:14-16; 9:11-28; 10:19-22; 1:3; 2:16, 17; Daniel 7:9-27; 8:13,14; 9:24-27; Numeri 14:34; Ezechiel 4:6; Leviticul 16; Apocalipsa 14:6,7; 20:12; 14:12; 22:12). Copiază paragraful
     
[24] A doua venire a lui Hristos
     A doua venire a lui Hristos este speranța binecuvântată a bisericii, marele punct culminant al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi literală, personală, vizibilă și la nivel mondial. Când El se întoarce, morții neprihăniți vor fi înviați și împreună cu cei vii neprihăniți vor fi glorificați și duși la cer, dar cei nedrepți vor muri. Îndeplinirea aproape completă a majorității liniilor profetice, împreună cu starea actuală a lumii, indică faptul că venirea lui Hristos este iminentă. Momentul acelui eveniment nu a fost dezvăluit și, prin urmare, suntem îndemnați să fim pregătiți în orice moment (Tit 2:13; Evrei 9:28; Ioan 14:1-3; Fapte 1:9-11; Matei 24:14; Apocalipsa 1:7; Matei 26:43,44; 1 Tesaloniceni 4:13-18; 1 Corinteni 15:51-54; 2 Tesaloniceni 1:7-10; 2:8; Apocalipsa 14:14-20; 19:11-21; Matei 24; Marcu 13; Luca 21; 2 Timotei 3:1-5; 1 Tesaloniceni 5:1-6). Copiază paragraful
     
[25] Moartea și învierea
     Plata păcatului este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, va da viață veșnică răscumpăraților Săi. Până în acea zi moartea este o stare inconștientă pentru toți oamenii. Când Hristos, care este viața noastră, va apărea, neprihăniții vor fi înviați și cei îndreptățiți în viață vor fi glorificați și luați la cer pentru a-L întâlni pe Domnul lor. A doua înviere, învierea celor nedrepți, va avea loc o mie de ani mai târziu (Romani 6:23; 1 Timotei 6:15,16; Eclesiastul 9:5,6; Psalmii 146:3,4; Ioan 11:11-14; Coloseni 3:4; 1 Corinteni 15:51-54; 1 Tesaloniceni; 4:13-17; Ioan 5:28,29; Apocalipsa 20:1-10). Copiază paragraful
     
[26] Mileniul și sfârșitul păcatului
     Mileniul este domnia de o mie de ani a lui Hristos cu sfinții Săi în Ceruri între prima și a doua înviere. În acest timp morții cei răi vor fi judecați; pământul va fi cu totul pustiu, fără locuitori umani vii, dar ocupat de Satana și de îngerii săi. La sfârşitul ei, Hristos cu sfinţii Săi şi cu Cetatea Sfânt se va coborî din Cer pe Pământ. Morții nedrepți vor fi atunci înviați și împreună cu Satana și îngerii lui vor înconjura Cetatea; dar focul de la Dumnezeu îi va mistui și va curăți Pământul. Universul va fi astfel eliberat de păcat și de păcătoși pentru totdeauna (Apocalipsa 20; 1 Corinteni 6:2,3; Ieremia 4:23-26; Apocalipsa 21:1-5; Maleahi 4:1; Ezechiel 28:18,19). Copiază paragraful
     
[27] Noul Pământ
     Pe Noul Pământ, în care locuiește neprihănirea, Dumnezeu va oferi un cămin personal pentru cei răscumpărați și un mediu perfect pentru viața veșnică, iubire, bucurie și învățare în prezența Sa. Căci aici Dumnezeu Însuși va locui cu poporul Său și suferința și moartea vor dispărea. Marea luptă se va termina și păcatul nu va mai fi. Toate lucrurile, însuflețite și neînsuflețite, vor declara că Dumnezeu este dragoste; şi El va domni în veci. Amin (2 Petru 3:13; Isaia 35; 65:17-25; Matei 5:5; Apocalipsa 21:1-7; 22:1-5; 11:15). Copiază paragraful

⪡ EN: Review and Herald Publishing Association, Washington, D. C. 20012 (editor), Fundamental Beliefs of Seventh-day Adventists (1981 - official adventist archives), pag. 5 - 8 Copiază paragraful
⪡ EN: Review and Herald Publishing Association, Washington, D. C. 20012 (editor), FUNDAMENTAL PRINCIPLES OF SEVENTH-DAY ADVENTISTS (1981 - Ellen White Estate), par. 5.1 - 8.10 Copiază paragraful

Concluzie
      Trecerea adventismului de ziua a șaptea de la nontrinitarianism la trinitarianism a fost cu siguranță extrem de graduală. Desigur, nu s-a întâmplat din cauza unei conferințe biblice sau a unor decizii specifice din partea unor comitete sau de biserică în general. Cu alte cuvinte, acceptarea trinitarianismului de către adventiștii de ziua a șaptea s-a făcut printr-o succesiune de pași diferiți într-o lungă perioadă de timp; ei au fost direcționați încetul cu încetul către trinitarianism. Așa cum a scris Burt „a fost nevoie de peste cincizeci de ani până să poată deveni normativă” (vezi Merlin Burt, Demise of Semi-Arianism and Anti-Trinitarianism in Adventist Theology, 1888-1957, 1996, p. 59), doctrina Trinității în adventismul de ziua a șaptea. Copiază paragraful

      Diferența dintre doctrinele publicate în 1931 față de cele publicate în 1981 sunt destul de multe. În 1931 au fost menționate succint 22 de doctrine, pe când în 1981 au fost menționate mai detaliat cele 27 de doctrine, față de cele din 1931. Pentru o aprofundare mai mare adventiștii s-au gândit să detalieze mai mult aceste 27 de doctrine scriindu-le într-o carte intitulată în limba engleză Seventh-Day Adventists Believe: A Biblical Exposition of 27 Fundamental Doctrines, iar în 1993 a fost tradusă în limba română și apoi publicată cu titlul Adventiştii de Ziua a Șaptea cred... O expunere Biblică a celor 27 de puncte fundamentale de doctrine. Ceea ce este expus în această carte sunt majoritatea doctrinelor pe care Ellen White le-a scris, sub inspirație divină, în afară de doctrina Dumnezeirii (punctele de doctrine [2]-[5]), care a fost preluată de la evanghelici despre natura Ființelor divine (Trinitatea; Fiul fără început ca Tatăl și ca Duhul Sfânt), iar în ceea ce privește natura umană a lui Hristos (Isus a avut un trup prin care a fost ispitit doar din exterior; lucrarea de ispășire a lui Isus a fost terminată la cruce). Așa ceva pionierii adventiști nu au susținut niciodată, ci din contră au considerat că aceaste învățături ale evanghelicilor despre Dumnezeire fac parte din vinul (sau doctrinele) Babilonului. În această expunere a celor 27 de puncte de doctrine, în comparație cu cele din 1931, au fost adăugate următoarele: [3], [5], [6], [8], [12], [15], [17] și [22]; grupate cele din 1931: [13], [14], [15] și [16], în doctrina [23] din 1981; modificate din perspectiva trinitariană: [2] și [4]. Copiază paragraful
Informații suplimentare despre trecerea de la semiarianism la trinitarianism
     Pentru informații suplimentare despre istoria adventistă, se pot citi diverse lucrări teologice în limba română: Copiază paragraful
     Iar în limba engleză se pot citi următoarele materialele recomandate: Copiază paragraful

Continuă citirea

1931
Principiile din 1931
 Andrei Lechovolea
 AZȘ
 1931
 03-07-2022
Introducere
      De-a lungul timpului, au fost publicate doctrinele adventiștilor de ziua a șaptea într-o arhivă documentară online. În arhiva bisericii adventiste de ziua a șaptea este publicat documentul cu principiile fundamentale din anul 1889, menționate la paginile 147-151. Între anii 1889-1914 au fost publicate cele 28 de puncte de credință fundamentale ale adventiștilor de ziua a șaptea. În anul 1915, Ellen White a murit. Dar cât timp a fost în viață, de foarte multe ori a spus că nu își va schimba vechile pietre de hotar. Ea a menționat în 1906 că nu și-a schimbat credința în ceea ce privește vechile pietre de hotar. În altă parte a scris că cei care schimbă unul dintre pietrele de hotar vor face o organizație nouă. În anul morții ei, 1915, ea a menționat că mari schimbări vor avea loc în adventism . Între anii 1915-1930 nu au fost publicate principiile de credință adventiste din anul 1889. Începând cu anul 1931, se poate vedea în istorie faptul că au fost schimbate unele dintre punctele de credință adventiste ale pionierilor adventiști de ziua a șaptea. În 1931 au fost publicate 22 de doctrine, unde unele dintre cele 28 de puncte au fost grupate pentru că reprezentau aceeași doctrină biblică. Ceea ce era diferit, față de ceea ce au susținut pionierii adventiști (inclusiv Ellen White), a fost schimbarea cu doctrina Dumnezeirii, adăugând noi expresii la punctele de doctrine adventiste de ziua a șaptea, precum: „Trinitatea”, „Isus Hristos este chiar Dumnezeu” și „cea de-a treia persoană a Dumnezeirii”. Pentru unii expresiile de mai sus nu reprezentau o schimbare în teologia lor despre doctrina Dumnezeirii, ci reprezentau o schimbarea de formulare a aceeași credințe, dar pentru alții aceste expresii i-au condus să înțeleagă diferit susținând astfel doctrina Dumnezeirii ca fiind formată din trei Persoane co-egale și co-eterne. Un alt lucru nou a fost că în acest an, 1931, a fost adăugată doctrina „reforma sănătății” la punctul de credință numărul [17]. Copiază paragraful

Principiile de credință din 1931
      Adventiştii de ziua a șaptea dețin anumite credinţe fundamentale, ale căror caracteristici principale, împreună cu o parte din referințele Scripturale pe care se bazează, pot fi rezumate după cum urmează: Copiază paragraful

      [1] Sfintele Scripturi ale Vechiului și Noului Testament au fost date prin inspirația lui Dumnezeu, conțin o revelație atotsuficientă a voinței Sale pentru oameni și sunt singura regulă fără greșeală a credinței și a practicii (2 Timotei 3:15-17). Copiază paragraful

      [2] Dumnezeirea sau Trinitatea constă din Tatăl Etern, o Ființă personală, spirituală, atotputernică, omniprezentă, omniscientă, infinită în înțelepciune și iubire; Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Etern, prin care toate au fost create și prin care se va împlini mântuirea oștilor răscumpărate; Duhul Sfânt, a treia persoană a Dumnezeirii, marea putere regeneratoare în lucrarea mântuirii (Matei 28:19). Copiază paragraful

      [3] Isus Hristos este chiar Dumnezeu, fiind de aceeași natură și esență ca și Tatăl cel veșnic. Și-a păstrat natura divină, El a luat asupra Sa natura familiei umane, a trăit pe Pământ ca om, a exemplificat în viața Sa ca exemplu principiile neprihănirii, a arătat relația Sa cu Dumnezeu prin multe miracole puternice, a murit pentru păcatele noastre pe cruce, El a înviat din morți și S-a înălțat la Tatăl, unde [acum] El trăiește mereu [până la închiderea harului] pentru a mijloci pentru noi (Ioan 1:1,14; Evrei 2:9-18; 8:1,2; 4:14-16; 7:25). Copiază paragraful

      [4] Fiecare persoană pentru a obține mântuirea trebuie să experimenteze nașterea din nou; aceasta cuprinde o întreagă transformare a vieții și a caracterului prin puterea recreativă a lui Dumnezeu prin credința în Domnul Isus Hristos (Ioan 3:16; Matei 18:3; Faptele apostolilor 2:37-39). Copiază paragraful

      [5] Botezul este o rânduială a bisericii creștine și ar trebui să urmeze pocăința și iertarea păcatelor. Prin respectarea ei credința se arată în moartea, înmormântarea și învierea lui Hristos. Forma potrivită de botez este prin scufundare (Romani 6:1-6; Faptele apostolilor 16:30-33). Copiază paragraful

      [6] Voința lui Dumnezeu în legătură cu conduita morală este cuprinsă în Legea Sa având zece porunci; acestea sunt mari precepte morale, neschimbate, care leagă pe toți oamenii, în fiecare veac (Exodul 20:1-17). Copiază paragraful

      [7] A patra poruncă a acestei Legi neschimbate cere respectarea Sabatului zilei a șaptea. Această instituție sfântă este în același timp un memorial al creației și un semn al sfințirii, un semn al odihnei credinciosului din propriile sale lucrări ale păcatului și a intrării lui în odihna sufletească pe care Isus o promite celor care vin la El (Geneza 2:1-3; Exodul 20:8-11; 31:12-17; Evrei 4:1-10). Copiază paragraful

      [8] Legea celor zece porunci arată păcatul, a cărui pedeapsă este moartea. Legea nu poate salva pe acel călcător de păcatul său, nu poate să-i împartă puterea de a-l împiedica să păcătuiască. În iubire și îndurare infinită, Dumnezeu oferă o cale prin care acest lucru poate fi făcut. El oferă un înlocuitor, chiar Hristos Cel Neprihănit, care să moară în locul omului, făcându-L pe „Acela să fie păcat pentru noi, care n-a cunoscut vreun păcat; pentru ca noi să fim făcuți neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). Acela este îndreptățit, nu prin ascultarea de Lege, ci prin harul care este în Hristos Isus. Prin acceptarea lui Hristos, omul este împăcat cu Dumnezeu, îndreptățit prin sângele Său pentru păcatele trecutului și mântuit de puterea păcatului prin viața Lui care locuiește [în noi]. Astfel, Evanghelia devine „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” [Romani 1:16]. Această experiență este realizată prin canalul divin[, adică] Duhul Sfânt, care [ne] convinge de păcat și [ne] conduce la Purtătorul de păcat, introducând credinciosul în relația Noului Legământ, unde Legea lui Dumnezeu este scrisă pe inima sa și prin puterea care [ne este] dată de puterea lui Hristos care locuiește în interior, viața lui este adusă în conformitate cu preceptele divine. Onoarea și meritul acestei transformări minunate îi aparțin în întregime lui Hristos (1 Ioan 3:4; Romani 7:7; Romani 3:20; Efeseni 2:8-10; 1 Ioan 2:1,2; Romani 5:8-10; Galateni 2:20; Efeseni 3:17; Evrei 8:8-12). Copiază paragraful

      [9] Numai Dumnezeu are nemurirea. Omul muritor posedă o natură în mod inerent [o natură] păcătoasă și muribundă. Nemurirea și viața veșnică vin numai prin Evanghelie și sunt dăruite în dar în mod gratuit de Dumnezeu la cea de-a doua venire a lui Isus Hristos, Domnul nostru (1 Timotei 6:15,16; 1 Corinteni 15:51-55). Copiază paragraful

      [10] Starea omului în moarte este una de inconștiență. Toți oamenii, neprihăniți și răzvrătiți deopotrivă, rămân în mormânt până la înviere (Eclesiastul 9:5,6; Psalmul 146:3,4; Ioan 5:28,29). Copiază paragraful

      [11] Va fi o înviere atât a celor neprihăniți, cât şi a celor răzvrătiți. Învierea celor neprihăniți va avea loc la a doua venire a lui Hristos; învierea celor răzvrătiți va avea loc o mie de ani mai târziu, la sfârşitul mileniului (Ioan 5:28,29; 1 Tesaloniceni 4:13-18; Apocalipsa 20:5-10). Copiază paragraful

      [12] Cei în cele din urmă nepotriviți [pentru Cer], inclusiv Satana, autorul păcatului, vor fi distruși, prin focul zilei din urmă, la o stare de inexistență, devenind ca și cum n-ar fi fost, curățând astfel universul lui Dumnezeu de păcat și de păcătoși (Romani 6:23; Maleahi 4:1-3; Apocalipsa 20:9,10; Obadia 16). Copiază paragraful

      [13] Nicio perioadă profetică nu este dată în Biblie pentru a ajunge la a doua venire, dar cea mai lungă, [fiind] cea de 2300 de zile din Daniel 8:14, [perioada profetică] s-a încheiat în 1844 și ne-a adus la un eveniment numit curățirea Sanctuarului [ceresc]. Copiază paragraful

      [14] Adevăratul Sanctuar, al cărui tip era Cortul de pe pământ, este Templul lui Dumnezeu din ceruri, despre care vorbește Pavel în Evrei 8 și mai departe și despre care Domnul Isus, Marele Preot al nostru, este slujitor; și lucrarea preoțească a Domnului nostru este antitipul lucrării preoților evrei din dispensația anterioară; acest Sanctuar ceresc este cel care va fi curățit la sfârșitul celor 2300 de zile [profetice] din Daniel 8:14; curățarea lui fiind, ca și în tip, o lucrare de judecată, începând cu intrarea lui Hristos în calitate de Mare Preot în faza judecății [de cercetare] a slujirii Sale în Sanctuarul ceresc prefigurată în slujba pământească de curățire a Sanctuarului în ziua ispășirii. Această lucrare de judecată în Sanctuarul ceresc a început în 1844. Terminarea ei va închide perioada de probă/cercetare umană. Copiază paragraful

      [15] Acel Dumnezeu, în timpul judecății și în conformitate cu tratarea Sa uniformă cu familia umană, avertizându-i despre evenimentele viitoare care le afectează vital destinul (Amos 3:6,7), trimite o proclamare a apropierii celei de-a doua veniri a lui Hristos; această lucrare este simbolizată de cei trei îngeri din Apocalipsa 14; și solia lor întreită aduce la vedere o lucrare de reformă pentru a pregăti un popor ca să-L întâlnească la venirea Sa. Copiază paragraful

      [16] Timpul curățirii Sanctuarului, sincronizat cu perioada de proclamare a soliei din Apocalipsa 14, este un timp pentru judecata de cercetare, mai întâi cu referire la morți și, în al doilea rând, cu referire la cei vii. Această judecată de cercetare determină cine dintre nenumărații [oameni] morți în țărâna pământului sunt vrednici de a avea parte la prima înviere și cine dintre mulțimile Sale vii sunt potrivite de schimbare în trupuri de slavă (1 Petru 4:17,18; Daniel 7:9,10; Apocalipsa 14:6,7; Luca 20:35). Copiază paragraful

      [17] Urmașii lui Hristos ar trebui să fie un popor evlavios, să nu adopte extremele nesfinte și să nu se conformeze căilor nelegiuite ale lumii, să nu iubească plăcerile lor păcătoase și să nu-și susțină nebuniile. Pentru ca credinciosul să-și recunoască trupul ca fiind Templul Duhului Sfânt și, prin urmare, să îmbrace acel trup în haine îngrijite, modeste și demne. Mai mult decât atât, mâncarea, băutura și întregul său curs de conduită, el să-și modeleze viața așa cum devine un urmaș al Stăpânului [Cel] blând și umil. Astfel, credinciosul va fi condus să se abțină de la toate băuturile amețitoare, tutunul și alte narcotice și să evite orice obicei și practică care spurcă trupul și sufletul. (1 Corinteni 3:16,17; 9:25; 10:31; 1 Timotei 2:9,10; 1 Ioan 2:6). Copiază paragraful

      [18] Principiul divin al zecimii și al darurilor pentru sprijinirea Evangheliei este o recunoaștere a dreptului proprietății lui Dumnezeu în viețile noastre și noi suntem ispravnici/administratori care trebuie să-I dăm socoteală pentru tot ceea ce El [ne-]a încredințat în posesia noastră (Leviticul 27:30; Maleahi 3:8-12; Matei 23:23; 1 Corinteni 9:9-14; 2 Corinteni 9:6-15). Copiază paragraful

      [19] Dumnezeu a pus în biserica Sa darurile Duhului Sfânt, așa cum sunt enumerate în 1 Corinteni 12 și Efeseni 4. Că aceste daruri [spirituale] operează în armonie cu principiile divine ale Bibliei și sunt date pentru desăvârșirea sfinților, pentru slujirea semenilor și pentru zidirea trupului lui Hristos (Apocalipsa 12:17; 19:10; 1 Corinteni 1:5-7). Copiază paragraful

      [20] A doua venire a lui Hristos este marea speranță a Bisericii, marele punct culminant al Evangheliei și al Planului de Mântuire. Venirea Lui va fi literală, personală și vizibilă. Multe evenimente importante vor fi asociate cu întoarcerea Sa, cum ar fi învierea morților, distrugerea celor răi, purificarea Pământului, răsplata celor neprihăniți, stabilirea împărăției Sale veșnice. Îndeplinirea aproape completă a diferitelor linii de profeție, în special a celor găsite în cărțile lui Daniel și Apocalipsa, cu condițiile existente în lumea fizică, socială, industrială, politică și religioasă, indică faptul că venirea lui Hristos „este aproape, chiar la uși”. Ora exactă a evenimentului nu a fost prezisă. Credincioșii sunt îndemnați să fie gata, pentru că „în ceas[ul] în care nu vă gândiți, Fiul omului” va fi veni (Luca 21:25-27; 17:26-30; Ioan 14:1-3; Faptele apostolilor 1:9-11; Apocalipsa 1:7; Evrei 9:28; Iacov 5:1-8; Ioel 3:9-16; 2 Timotei 3:1-5; Daniel 7:27; Matei 24:36,44). Copiază paragraful

      [21] Stăpânirea lui Hristos în perioada celor o mie de ani, acoperă perioada dintre prima și a doua înviere, timp în care sfinții din toate veacurile vor trăi cu binecuvântatul lor Răscumpărător în Paradis. La sfârșitul mileniului, Cetatea Sfântă cu toți sfinții vor coborî pe Pământ. Cei răzvrătiți, înviați la a doua înviere, se vor aduna de la marginea pământului, cu Satana în fruntea lor, pentru a înconjura tabăra sfinților, când focul se va coborî de la Dumnezeu din cer și îi va mistui. În focul care-l va distruge pe Satana și pe oștirea lui, Pământul însuși va fi regenerat și curățat de efectele blestemului. Astfel, universul lui Dumnezeu va fi purificat de pata murdară a păcatului (Apocalipsa 20; Zaharia 14:1-4; 2 Petru 3:7-10). Copiază paragraful

      [22] Dumnezeu va face toate lucrurile noi. Pământul, restabilit la frumusețea sa neobișnuită, va deveni pentru totdeauna sălașul sfinților Domnului. Promisiunea făcută lui Avraam, prin Hristos, el și sămânța lui ar trebui să stăpânească Pământul în veacurile nesfârșite ale veșniciei, se va împlini. Împărăția, stăpânirea și măreția împărăției [Lui] de sub tot cerul vor fi date poporului sfinților Celui Prea Înalt, a cărui împărăție este o împărăție veșnică și toate stăpânirile Îl vor sluji și Îl vor asculta. Hristos, Domnul, va domni suprem și orice făptură care este în Cer și pe Pământ și sub Pământ, cât și făpturile care sunt în mare vor da binecuvântare, cinste și slavă și putere Celui ce șade pe tron și Mielului în vecii vecilor (Geneza 13:14-17; Romani 4:13; Evrei 11:8-16; Matei 5:5; Isaia 35; Apocalipsa 21:1-7; Daniel 7:27; Apocalipsa 5:13). Copiază paragraful

⪡ EN: Review and Herald Publishing Association, Washington, D. C. (editor), FUNDAMENTAL PRINCIPLES OF SEVENTH-DAY ADVENTISTS (1931 - official adventist archives), pag. 377 - 380 Copiază paragraful
⪡ EN: Review and Herald Publishing Association, Washington, D. C. (editor), FUNDAMENTAL PRINCIPLES OF SEVENTH-DAY ADVENTISTS (1931 - Ellen White Estate), par. 377.1 - 380.2 Copiază paragraful

Concluzie
      În anul 1889 au fost publicate 28 de puncte fundamentale de credință ale adventiștilor de ziua a șaptea, iar în 1931 au fost specificate 22 de doctrine. Mai jos sunt menționate cele mai evidente adăugări, modificări și ștergeri:
  • (1) în 1931 au grupat într-o singura doctrină învățătura de la punctul [10] cuprinzând punctele de credință din anul 1889 despre „starea omului în moarte” menționate la numerele [22] și [23] ;
  • (2) în 1931 au adăugat doctrina despre „reforma sănătății” menționată la numărul [17] ;
  • (3) în 1931 a fost modificată doctrina despre Dumnezeu, care poate fi interpretată ca fiind un Dumnezeu manifestat în 3 Persoane co-eterne, numită doctrina „Dumnezeirii sau Trinitatea”;
  • (4) în 1931 au adăugat noi expresii, precum: „Trinitatea”, „cea de-a treia persoana a Dumnezeirii” și altele;
  • (5) în 1931 au fost șterse doctrinele despre profeții specificate în doctrinele din anul 1889 de la punctele [6] , [7] și [13] , unde era demascat sistemul papal ca fiind antihristul din profețiile din Daniel și Apocalipsa;
  • (6) în rest, celelalte doctrine din 1931 sunt cam la fel față de principiile de credință din anul 1889, chiar dacă este schimbată numerotarea doctrinelor. Copiază paragraful


      În acest an, 1931, nu este specificat clar că toți credeau în Trinitatea Catolică, ci doar sunt menționați termenii din Matei 28:19: „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt” (fiind scriși la un loc), ducând cu gândul, în mintea unora, la 3 Ființe co-egale și co-eterne, iar în mintea altora la 2 Ființe divine (Tatăl și Fiul), iar unitatea manifestărilor Lor se făcea prin influența Duhului Sfânt, adică Duhul unității Lor, dar nu este o Ființă distinctă de Tatăl și de Fiul. În privința Fiului, expresia „Isus Hristos este chiar Dumnezeu” unii se refereau la natura divină, unde Fiul a avut un început din Tatăl prin naștere divină, posedând toate atributele divine ale Tatălui, iar alții considerau că Fiul este Dumnezeu, fiind co-egal și co-etern cu Tatăl. În ceea ce privește expresia „cea de-a treia persoană a Dumnezeirii”, reprezenta pentru unii Duhul lui Hristos, în engleză este termenul it care este din punct de vedere gramatical persoana a treia singular neutru, iar pentru alții Duhul Sfânt era distinct de Duhul lui Hristos, fiind un înlocuitor al omniprezenței lui Hristos. După ce a murit a doua generație de pionieri, adică fiii pionierilor adventiști, un număr din ce în ce mai mulți adventiști au început să creadă în Trinitatea Catolică în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Copiază paragraful

Continuă citirea

1889
Principiile din 1889
 Andrei Lechovolea
 AZȘ
 1889
 26-06-2022
Introducere
      Pionierii adventiști de ziua a șaptea, după evenimentul de la Conferința Generală din 1888, au publicat în 1889 încă 3 doctrine pe lângă cele menționate în anul 1872 (vezi mai jos punctele [14], [15] și [16]). Aceste 28 de puncte de doctrine stabilite de către pionierii adventiști de ziua a șaptea au rămas de-a lungul anilor 1889-1914. În anul 1915, Ellen White a murit și de atunci nu au mai fost publicată nicio doctrină biblică adventistă de ziua a șaptea timp de 15 ani, până în 1931. Copiază paragraful
      De-a lungul anilor multe doctrine au fost adoptate de către adventiștii de ziua a șaptea în viața practică, dar nu au fost scrise ca făcând parte dintre punctele lor de credință. Pot fi menționate ca de exemplu doctrinele: Familia și Marea Luptă. Copiază paragraful

Principiile de credință din 1889
      După cum s-a afirmat în altă parte, adventiștii de ziua a șaptea nu au nici un crez în afară de Biblie; dar se țin de anumite puncte de credință bine definite, pentru care se simt pregătiți să dea un motiv „fiecărui om care le cere” [1 Petru 3:15]. Următoarele propoziții pot fi luate ca un rezumat al principalelor trăsături ale credinței lor religioase, asupra cărora există, din câte știm, deplina unanimitate a întregului trup [bisericesc al pionierilor de ziua a șaptea]. Ei [adică adventiștii de ziua a șaptea] cred: Copiază paragraful

      [1] Există un singur Dumnezeu, o Ființă personală, spirituală, creatorul tuturor lucrurilor, atotputernic, omniscient și etern, infinit în înțelepciune, sfințenie, dreptate, bunătate, adevăr și milă; neschimbabil și pretutindeni prezent de reprezentantul Său: Duhul Sfânt (Psalmul 139:7). Copiază paragraful

      [2] Există un singur Domn Isus Hristos, Fiul Tatălui Celui veșnic, Cel prin care Dumnezeu a creat toate lucrurile și prin care sunt ele; a luat asupra lui natura seminței lui Avraam pentru răscumpărarea rasei noastre căzute; a locuit printre oameni plini de har și adevăr, a trăit [să fie] exemplul nostru, a murit jertfindu-Se pentru noi, a fost înviat pentru îndreptățirea noastră, S-a înălțat la cer pentru a fi singurul nostru Mijlocitor în Sanctuarul din ceruri, unde, prin meritele sângelui Său vărsat obține iertare și împăcare pentru păcatele tuturor celor care vin la El cu regret; și că la sfârșitul lucrării Sale în calitate de [Mare] Preot, înainte ca să-și ia tronul de Rege, El va face marea ispășire pentru păcatele tuturor celor care s-au căit și astfel păcatele lor vor fi atunci șterse (Faptele Apostolilor 3:19) și îndepărtate din Sanctuar, după cum este ilustrat în serviciul preoțesc din vechime [adică din Vechiul Testament], care prefigura și prevestea lucrarea Domnului nostru în ceruri (vezi Leviticul 16; Evrei 8:4,5; 9:6,7 etc.). * Copiază paragraful

      Observație * --- Unele persoane nechibzuite ne acuză că noi respingem cu totul ispăşirea lui Hristos, deoarece noi respingem idea că ispăşirea a fost făcută la cruce, aşa cum se crede în general. Dar noi nu facem aşa ceva, ci luăm în considerare momentul în care trebuie făcută ispăşirea. Noi respingem crezul că ispăşirea s-a făcut la cruce, deoarece aceasta contrazice flagrant modelul pământesc al sanctuarului, care aşază ispăşirea la sfârşitul serviciilor anuale ale sanctuarului, nu la începutul lor (vezi textele din trimiterea de mai sus) şi deoarece această idee conduce inevitabil la una din două mari erezii. Astfel, Hristos pe cruce a purtat păcatele întregii lumi. Ioan a spus „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Petru ne spune când a ridicat El [Isus] păcatele lumii: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” (1 Petru 2:24). Pavel spune că „El [Mântuitorul] a murit pentru toţi [oamenii]” (2 Corinteni 5:14-15). De aceea, credem că ceea ce a făcut Isus pe cruce a fost nediscriminatoriu şi necondiţionat pentru întreaga lume; iar dacă aceasta este ispăşirea, atunci păcatele întregii lumi au fost ispăşite deja şi ca urmare toţi vor fi mântuiţi. Această concluzie este universalism de toată frumuseţea. Dar ştim că nu toţi vor fi mântuiţi; asta înseamnă că la cruce Hristos n-a făcut ispăşire pentru toţi, aşa că ispăşirea Sa a fost doar parţială, nu universală, cum susţin textele amintite mai sus. Ca atare, El a făcut ispăşire numai pentru câţiva favorizaţi care au fost aleşi pentru mântuire, în timp ce alţii au fost predestinaţi nimicirii. Aceasta ar conduce la doctrina alegerii şi predestinării în forma sa cea mai radicală, o eroare la fel de nebiblică şi inacceptabilă ca şi prima [cu referire la universalism]. Noi evităm ambele erori în timp ce credem toate declaraţiile Scripturii precum şi modelul mozaic al ispăşirii şi considerăm că într-adevăr la cruce Hristos a oferit o jertfă divină pentru întreaga lume, suficientă pentru mântuirea tuturor, pe care o oferă oricui o acceptă; după aceea, prin meritele jertfei Sale, mijloceşte în faţa Tatălui până la încheierea timpului de har, obţinând iertare păcatelor pentru toţi cei care îl caută în acest scop; şi în ultima Sa lucrare preoțească va îndepărta definitiv păcatele tuturor celor care s-au pocăit şi s-au convertit (Faptele Apostolilor 3:19), ispăşirea nefiind completă până când nu este realizată această lucrare de ştergere a păcatelor. Astfel, Hristos nu face ispăşire pentru păcatele tuturor ca ei să fie mântuiţi, nici doar pentru câţiva privilegiaţi, aleşi din veşnicie să fie mântuiţi, ci pentru toţi aceia care, ca agenţi morali liberi, au ales să-L caute pe Domnul pentru iertarea de păcate şi pentru viaţa veşnică. Şi toţi cei pentru care este realizată ispăşirea vor fi mântuiţi pentru veşnicie în împărăţia Sa. Această convingere nu diminuează cu nimic meritele jertfei lui Hristos şi nici valoarea şi slava lucrării Sale de mijlocire în favoarea omenirii. Mergând pe această direcţie noi nu cădem nici în universalism, pe de-o parte, nici în predestinaţie, pe de cealaltă parte. Copiază paragraful

      [3] Sfintele Scripturi, din Vechiul și Noul Testament, au fost date prin inspirația lui Dumnezeu, conțin o revelație deplină a voinței Sale pentru omenire și sunt singura regulă infailibilă a credinței și a practicii. Copiază paragraful

      [4] Botezul este o rânduială a bisericii creștine, de a urma credința și pocăința, o rânduială prin care comemorăm învierea lui Hristos, deoarece prin acest act ne arătăm credința prin îngroparea și învierea Lui și prin aceasta, a învierii tuturor, sfinților în ziua de apoi; și niciun alt mod nu reprezintă în mod adecvat aceste fapte decât cel pe care Scripturile le prescriu, și anume scufundarea [în apă] (Romani 6:3-5; Coloseni 2:12). Copiază paragraful

      [5] Nașterea din nou cuprinde întreaga schimbare necesară pentru a ne pregăti pentru Împărăția lui Dumnezeu și constă din două părți: în primul rând, o schimbare morală, realizată prin convertire și o viață creștină (Ioan 3:3,5); în al doilea rând, o schimbare fizică la a doua venire a lui Hristos, prin care, dacă murim [fizic] vom fi înviați nesupuși putrezirii, iar dacă suntem vii [fizic], vom fi transformați în nemurire [adică în trupuri nesupuse putrezirii] într-o clipă, într-o clipeală de ochi (Ioan 3:3,5; Luca 20:36; 1 Corinteni 15:51,52). Copiază paragraful

      [6] Credem că profeția este o parte a revelației lui Dumnezeu pentru omenire; este inclusă în acea Scriptură care este de folos pentru instruire (2 Timotei 3:16); este conceput pentru noi și copiilor noștri (Deuteronomul 29:29); atât de departe de a fi învăluit într-un mister de nepătruns, este ceea ce constituie în mod special Cuvântul lui Dumnezeu o lampă pentru picioarele noastre și o lumină pe cărarea noastră (Psalmul 119:105; 2 Petru 2:19); o binecuvântare este pronunțată asupra celor care o studiază (Apocalipsa 1:1-3); și, în consecință, trebuie să fie înțeles de către poporul lui Dumnezeu suficient [de bine] pentru a le arăta [oamenilor] poziția lor pe care o au în istoria lumii și îndatoririle speciale cerute de mâna lor. Copiază paragraful

      [7] Istoria lumii de la date specificate din trecut, ridicarea și căderea imperiilor și succesiunea cronologică a evenimentelor până la stabilirea împărăției veșnice a lui Dumnezeu sunt conturate în numeroase lanțuri mari de profeție; și aceste profeții sunt acum toate împlinite, cu excepția scenelor de încheiere. Copiază paragraful

      [8] Doctrina convertirii lumii și a mileniului temporal este o fabulă a acestor ultime zile, calculată pentru a-i liniști pe oameni [să rămână] într-o stare de siguranță trupească și pentru a-i face să fie departe de ziua cea mare a Domnului ca de un hoț în noapte; a doua venire a lui Hristos trebuie să preceadă, nu să urmeze, mileniul, deoarece până când nu se va arăta Domnul, puterea papală va continua cu toate urâciunile ei (2 Tesaloniceni 2:8); grâul și neghina cresc împreună (Matei 13:29,30,39), iar oamenii cei răzvrătiți și amăgitori devin din ce în ce mai răi, după cum spune Cuvântul lui Dumnezeu (2 Timotei 3:1,13). Copiază paragraful

      [9] Greșeala adventiștilor din 1844 se referea la natura evenimentului care urma să se întâmple apoi, nu la timp; nicio perioadă profetică nu este dată pentru a ajunge până la a doua venire, ci cea mai lungă, cele două mii trei sute de zile din Daniel 8:14, s-a încheiat în acel an și ne-a adus la un eveniment numit curățirea Sanctuarului [ceresc]. ** Copiază paragraful

      Observație ** --- Adventiştii din 1844 au aşteptat ca în acel an să aibă loc sfârşitul lumii, deoarece au considerat că atunci se vor împlini anumite profeţii care aveau legătură cu venirea Domnului. Cea mai importantă dintre toate a fost aceea din Daniel 8:13-14, care spune că la sfârşitul perioadei profetice de 2300 de zile [profetice] (ani [literali]) Sanctuarul va fi curăţit. Ei au crezut că Sanctuarul care urma să fie curăţit era Pământul şi că curăţirea lui urma să se facă prin foc, care urma să cadă din Cer la venirea Domnului. Aceste premise au condus inevitabil la concluzi că la încheierea celor 2300 de ani, adică în 1844, Domnul va veni. Copiază paragraful
      Dar ziua a trecut şi Mântuitorul n-a apărut. Atârnaţi între speranţă şi teamă, şi aşteptând până când s-au epuizat toate greşelile posibile plauzibile în socotirea perioadelor de timp, în cele din urmă a devenit evident că undeva s-a făcut o mare greşeală, iar aceasta putea consta în una sau două din următoarele puncte: fie perioada de 2300 de zile nu s-a sfârşit în acel moment, iar ei au făcut o greşeală presupunând că se va încheia atunci, fie curăţirea Sanctuarului nu se referea la arderea Pământului cu foc la a doua venire a lui Hristos şi de aceea ei au greşit aşteptând acest eveniment la sfârşitul perioadei profetice. În timp ce era posibil ca să se fi greşit în ambele privinţe, totuşi a devenit tot mai clar că ei se înşelaseră doar în una din ele, această greşeală fiind suficientă pentru a lămuri dezamăgirea lor că Domnul nu venise când crezuseră ei. Copiază paragraful
      O mişcare în care au fost înrolate mii şi mii de persoane interesate, care au tresăltat de bucurie şi speranţă în inimile lor nu putea fi abandonată, în mod special de aderenţii cei mai sinceri şi serioşi, fără o cercetare şi meditare serioasă. Toate dovezile au fost aşadar reverificate cu atenţie. Curând a devenit evident că au fost adoptate două metode pentru a înţelege motivul din cauza căruia Domnul n-a venit la timpul stabilit, şi să explice dezamăgirea suferită. Copiază paragraful
      O parte mai grăbită a ajuns la concluzia că greşeala consta în privinţa socotirii timpului şi că perioadele de timp profetice n-au fost greșite. Asta însemna, desigur, să se abandoneze toată mişcarea de până atunci, cu toate manifestările puterii divine care au însoţit-o, căci dacă [calculul] timpul[ui profetic] a fost greșit, totul a fost greșit. Copiază paragraful
      O altă parte, mişcată de faptul că Dumnezeu le-a oferit atât de multe dovezi ale implicării Sale în mişcarea aceasta, a considerat că El nu a abandonat-o, aşa că au reexaminat atent dovezile primite în fiecare amănunt. Rezultatul studiului lor a fost o convingere clară despre puterea şi armonia argumentului cronologic. Ei n-au văzut nici un motiv să-şi schimbe părerea asupra calculării timpului profetic, ci au fost mai convinşi ca oricând că cele 2300 de zile [profetice] au fost corect aplicate şi că perioada la care se referă se termină cu adevărat în [anul] 1844. Aceştia au fost convinşi că greşeala lor consta în concepţia iniţială cu privire la subiectul Sanctuarului şi a curăţirii lui, că ei greşiseră presupunând că Pământul va arde la sfârşitul celor 2300 de zile [profetice], deoarece profeţia spunea că atunci “Sanctuarul va fi curăţit”. Acest fapt ne oferă diferenţa dintre adventiştii de ziua a șaptea şi cei denumiţi adventişti de ziua întâia, cu referire la cronologie. Cei din urmă, crezând că perioadele profetice au fost date pentru a cunoaşte timpul revenirii lui Hristos, deci încă nu s-au sfârşit [perioadele profetice], trebuiau să adere la una din următoarele concluzii: fie că tot ce se spune în Biblie despre aceste perioade reprezintă revelaţie nesemnificativă, fie că timpul lui Hristos trebuie să fie cunoscut. Prima concluzie nu o puteau accepta, fiindcă s-ar fi dovedit necredincioşi faţă de Biblie, aşa că şi-au continuat efortul de a reajusta perioadele profetice şi de a fixa alte date pentru revenirea lui Hristos. De aici a început, în anii din urmă, tot acest fanatism în fixarea datelor care au dezgustat lumea în mod natural, mai rău chiar, a adus o stigmatizare asupra oricărui studiu profetic. Pe de altă parte, adventiştii de ziua a șaptea n-au fixat nici o [nouă] dată [a revenirii lui Isus]. În timp ce ei [adventiştii de ziua a șaptea] cred că perioadele profetice trebuie să fie înţelese, considerând că aceste perioade au fost corect interpretate şi că toate s-au încheiat, încât acum nu mai există o dată [calendaristică] faţă de care să raționăm cu privire la un timp hotărât cu privire la [re]venirea Domnului. Copiază paragraful

      [10] Sanctuarul noului legământ este Cortul lui Dumnezeu din Cer, despre care vorbește Pavel în Evrei 8 și mai departe, despre care Domnul nostru este slujitor în calitate de Mare Preot; acest Sanctuar este antitipul cortului mozaic și lucrarea preoțească a Domnului nostru, legată de aceasta, este antitipul lucrării preoților iudei din dispensațiunea anterioară (Evrei 8:1-5 etc.); acesta, și nu Pământul, este Sanctuarul care urmează să fie curățit la sfârșitul celor 2300 de zile [profetice], ceea ce se numește curățarea lui fiind în acest caz, ca și în tip, pur și simplu intrarea marelui preot în Locul Preasfânt, pentru a termina slujirea rânduită, iar legat de aceasta, făcând ispășirea și îndepărtând din Sanctuar păcatele care i-au fost transferate prin intermediul slujirii din prima încăpere (Leviticul 16; Evrei 9:22,23); și această lucrare, ca antitip, care a început în [anul] 1844, constă în ștergerea păcatelor credincioșilor (Faptele Apostolilor 3:19), și ocupă un timp scurt, dar nedefinit de spațiu și de timp, la încheierea căruia lucrarea de milă pentru lume va fi încheiată și va avea loc a doua venire a lui Hristos. Copiază paragraful

      [11] Cerințele morale ale lui Dumnezeu sunt aceleași pentru toți oamenii în toate dispensațiile [adică perioadelor istorice]; acestea sunt cuprinse pe scurt în poruncile rostite de Iehova de pe [muntele] Sinai, gravate pe table de piatră și depusă în chivot, care, prin urmare, a fost numit, în consecință, „chivotul legământului” sau legământ/testament (Numeri 10:33; Evrei 9:4 etc.); această Lege este imuabilă și perpetuă, fiind o transcriere a tablelor depuse în chivot în adevăratul Sanctuar de sus, care este și, din același motiv, numit chivotul Legământului lui Dumnezeu, deoarece sub sunetul celei de-a șaptea trâmbiță ni se spune că „Templul lui Dumnezeu s-a deschis în Cer și s-a văzut în Templul Lui chivotul Legământului Său” (Apocalipsa 11:19). Copiază paragraful

      [12] A patra poruncă a acestei Legi cere să dedicăm ziua a șaptea a fiecărei săptămâni, numită în mod obișnuit sâmbătă, abstinenței de la propria noastră muncă și îndeplinirii îndatoririlor sacre și religioase; că acesta este singurul Sabat săptămânal cunoscut de Biblie, fiind ziua care a fost pusă deoparte înainte ca paradisul [grădina Eden] să fie pierdut (Geneza 2:2,3), și care va fi respectat în paradisul restaurat (Isaia 66:22,23); faptele pe care se bazează instituția Sabatului o limitează la a șaptea zi, deoarece nu sunt valabile pentru nicio altă zi; și termenii: Sabatul evreiesc așa cum sunt aplicați pentru ziua a șaptea și Sabatul creștin, așa cum sunt aplicați pentru prima zi a săptămânii, sunt denumiri inventate de oameni, nescripturale de fapt și fals în sens. Copiază paragraful

      [13] Întrucât omul păcatului, papalitatea, s-a gândit să schimbe „vremurile și Legea” (Legea lui Dumnezeu, Daniel 7:25) și a indus în eroare aproape toată creștinătatea cu privire la porunca a patra, găsim o profeție a unei reforme în acest sens ca să fie o lucrare printre credincioși, chiar înainte de [re]venirea lui Hristos (Isaia 56:1,2; 1 Petru 1:5; Apocalipsa 14:12 etc.). Copiază paragraful

      [+14] Urmașii lui Hristos ar trebui să fie un popor aparte, care nu urmează extremele și nici nu se conformează căilor lumii; să nu-și iubească plăcerile și să nu-și susțină nebuniile; întrucât apostolul spune că „oricine va fi” în acest sens, „prieten al lumii, este vrăjmașul lui Dumnezeu” (Iacov 4:4); iar Hristos spune că nu putem avea doi stăpâni sau, în același timp, să slujim lui Dumnezeu și lui Mamona (Matei 6:24). Copiază paragraful

      [+15] Scripturile insistă asupra simplității și modestiei vestimentației ca semn proeminent al uceniciei la cei care mărturisesc a fi urmașii Celui care a fost „blând și smerit cu inima”, că purtarea de aur, perle și haine scumpe, sau orice lucru conceput doar pentru a împodobi persoana și a încuraja mândria inimii naturale, trebuie să fie îndepărtate, conform unor Scripturi precum 1 Timotei 2:9,10; 1 Petru 3:3,4. Copiază paragraful

      [+16] Mijloacele pentru susţinerea lucrării Evangheliei între oameni ar trebui obţinute din dragoste pentru Dumnezeu şi semeni, nu prin loterii bisericeşti sau ocazii destinate distracţiei sau îngăduirii apetitului celui păcătos, cum ar fi bazarurile filantropice, sărbătorile, dineurile, operele de binefacere şi orice alte convenţii sociale care sunt o ruşine pentru pretinsa biserică a lui Hristos; proporţia din venituri cerută celor din zilele noastre nu poate fi mai mică decât cea cerută celor din vechime, ci este la fel ca cea oferită de Avraam (ai căror copii suntem, dacă suntem ai lui Hristos, Galateni 3:29) lui Melhisedec (un simbolul al lui Hristos) atunci când i-a dat a zecea parte din tot (Evrei 7:14); zecimea este a Domnului (Leviticul 27:30) şi la această zecime din venitul oricui trebuie să fie completată cu daruri de către cei ce pot oferi daruri pentru susţinerea Evangheliei (2 Corinteni 9:6; Maleahi 3:8-10). Copiază paragraful

      [17] Întrucât inima firească sau trupească este în vrăjmășie cu Dumnezeu și cu Legea Lui, această dușmănie nu poate fi supusă decât printr-o transformare radicală a afecțiunilor, prin schimbul de principii nesfinte cu cele sfinte; această transformare urmează pocăinței și credinței, este lucrarea specială a Duhului Sfânt și constituie regenerare sau convertire. Copiază paragraful


      [18] Întrucât toți au călcat Legea lui Dumnezeu și nu pot de la sine să asculte de cerințele Sale drepte, suntem dependenți de Hristos, în primul rând, pentru îndreptățirea greșelilor noastre din trecut și, în al doilea rând, pentru har, prin care să se supună în mod acceptabil faţă de Legea Sa sfântă [tot] timpul în viitor. Copiază paragraful

      [19] Duhul lui Dumnezeu ne-a fost promis că se va manifesta în biserică prin anumite daruri [spirituale], enumerate mai ales în 1 Corinteni 12 și Efeseni 4; aceste daruri nu sunt menite să înlocuiască sau să ia locul Bibliei, ceea ce este suficient pentru a ne face înțelepți pentru mântuire, la fel cum Biblia nu poate lua locul Duhului Sfânt; precizând diferitele canale ale funcționării Sale, acel Duh pur și simplu a făcut prevederi pentru propria existență și prezență cu poporul lui Dumnezeu până la sfârșitul timpului, pentru a conduce la înțelegerea Cuvântului pe care l-a inspirat, pentru a convinge [pe păcătos] de păcat și lucrează o transformare în inimă și viață; și cei care neagă locul și lucrările Duhului, neagă clar acea parte a Bibliei care îi atribuie această lucrare și poziție. Copiază paragraful

      [20] Dumnezeu, în conformitate cu relațiile Sale uniforme cu rasa [umană], trimite o proclamare a apropierii celei de-a doua veniri a lui Hristos; această lucrare este simbolizată de cele trei solii din Apocalipsa 14, ultima aducând la vedere lucrarea de reformă a Legii lui Dumnezeu, pentru ca poporul Său să dobândească o pregătire completă pentru acel eveniment. Copiază paragraful

      [21] Timpul curățirii Sanctuarului (vezi principiul de la numărul [10]), sincronizat cu timpul proclamării soliei a treia, este un timp al judecății de cercetare, în primul rând, cu referire la cei morți, și în al doilea rând, la încheierea perioadei de cercetare/probă cu referire la cei vii, pentru a determina cine dintre miliardele [de oameni] care dorm acum în ţărâna pământului sunt vrednici de a avea parte la prima înviere şi cine dintre mulţimile [de oameni] vii sunt demni de schimbare care trebuie stabilit înainte ca Domnul să apară [pe norii cerului]. Copiază paragraful

      [22] Mormântul, în care ajungem cu toții, exprimat prin cuvântul ebraic sheol (șeol) și cuvântul grecesc hades, este un loc sau o condiție în care nu există lucrare, chibzuială, înțelepciune sau cunoaștere (Eclesiastul 9:10). Copiază paragraful

      [23] Starea în care [oamenii] sunt în mormânt este una de tăcere, inactivitate și inconștiență totală (Psalmul 146:4; Eclesiastul 9:5,6; Daniel 12:2 etc.). Copiază paragraful

      [24] Din această închisoare a mormântului omenirea va fi scoasă printr-o înviere trupească; neprihăniții având parte la prima înviere, care are loc la a doua venire a lui Hristos, cei nelegiuiți la ultima înviere, care are loc după o mie de ani după aceea (Apocalipsa 20:4-6). Copiază paragraful

      [25] La ultima trâmbiță, neprihăniții în viață vor fi schimbați într-o clipă, într-o clipeală de ochi, iar odată cu cei neprihăniții înviați vor fi răpiți [adică luați la cer] să-L întâlnească pe Domnul în văzduh, ca să fie pentru totdeauna cu Domnul (1 Tesaloniceni 4:16,17; 1 Corinteni 15:51,52). Copiază paragraful

      [26] Aceștia nesupuși putrezirii sunt apoi duși la Cer, în Noul Ierusalim, Casa Tatălui în care sunt multe locașuri (Ioan 14:1-3), unde împărățesc cu Hristos [timp de] o mie de ani, judecând lumea și pe îngerii căzuți, adică împărțind pedeapsa care urmează să fie executată asupra lor la sfârșitul celor o mie de ani (Apocalipsa 20:4; 1 Corinteni 6:2,3); în acest timp Pământul se află într-o stare haotică și pustie (Ieremia 4:20-27), descris, la început, prin termenul grecesc Abussos (Abis): „groapă fără fund” (Septuaginta din Geneza 1:2); și aici Satana este închis pe parcursul celor o mie de ani (Apocalipsa 20:1,2) și aici în cele din urmă distrus (Apocalipsa 20:10; Maleahi 4:1); teatrul ruinei pe care l-a săvârșit [Satana] în univers, fiind realizat în mod corespunzător o perioadă de timp în închisoarea lui mohorâtă și apoi locul execuției sale finale. Copiază paragraful

      [27] La sfârșitul celor o mie de ani, Domnul coboară cu poporul Său și cu Noul Ierusalim (Apocalipsa 21:2), morții cei răi sunt înviați și se ridică la suprafața pământului încă neînnoit și se adună în jurul Cetății, al taberei sfinților (Apocalipsa 20:9) și focul se coboară de la Dumnezeu din cer și îi mistuie [pe răzvrătiți]. Ei sunt apoi arși rădăcină și ramuri (Maleahi 4:1), devenind ca și cum nu ar fi fost (Obadia 15,16). În această distrugere veșnică din prezența Domnului (2 Tesaloniceni 1:9), cei răi întâmpină pedeapsa veșnică amenințată împotriva lor (Matei 25:46), care este moartea veșnică (Romani 6:23; Apocalipsa 20:14,15). Aceasta este pierzarea oamenilor nelegiuiți, focul care îi mistuie fiind focul pentru care sunt păstrate „cerurile și pământul care... sunt acum”, care vor topi chiar și elementele cu intensitatea sa și vor curăți Pământul de petele cele mai adânci ale blestemului păcatului (2 Petru 3:7-12). Copiază paragraful

      [28] Un cer nou și un pământ nou vor izvorî prin puterea lui Dumnezeu din cenușa vechiului [Pământ], iar acest Pământ reînnoit, cu Noul Ierusalim ca metropolă și capitală, va fi moștenirea veșnică a sfinților, locul unde cei neprihăniți vor locui permanent (2 Petru 3:13; Psalmul 37:11,29; Matei 5:5). Copiază paragraful
⪡ EN: Uriah Smith (editor), FUNDAMENTAL PRINCIPLES OF SEVENTH-DAY ADVENTISTS (1889 - official adventist archives), pag. 147 - 151Copiază paragraful
⪡ EN: Uriah Smith (editor), FUNDAMENTAL PRINCIPLES OF SEVENTH-DAY ADVENTISTS (1889 - Ellen White Estate), par. 147.1 - 151.8Copiază paragraful

Concluzie
      Principiile de credință publicate în anul 1889, nu reprezintă toate doctrinele pe care le susțineau adventiștii de ziua a șaptea. Una dintre doctrine care nu este menționată în lista de mai sus este „reforma sănătății” de pe 5 iunie 1863, o altă învățătură este doctrina „Marea Luptă” dintre Hristos și Satana. Copiază paragraful
      Diferența dintre punctele de credință din anii 1872 și 1889 sunt în număr de 3 și anume doctrinele de la punctele [14], [15] și [16] au fost adăugate în anul 1889. Aceste doctrine erau acceptate într-un mod unanim (de către pionierii adventiști de ziua a șaptea). Copiază paragraful

Continuă citirea

1846
Principiile din 1846
 Andrei Lechovolea
 AZȘ
 1846
 03-06-2022
Introducere
      Lumea din jurul anilor 1840 au început să creadă, mai întâi în anul 1843, apoi în 1844, că va reveni Isus pe norii cerului, pe baza explicațiilor profețiilor lui William Miller. Prima solie îngerească a fost transmisă între anii 1840-1843. Prima dată au crezut că revine Isus în anul 1843, apoi după recalcularea anilor profetici, au crezut că revine Isus în primăvara anului 1844, iar ultima dată au crezut, pe baza sărbătorilor iudaice ale calendarului religios evreiesc, că Fiul Omului va reveni pe 22 octombrie 1844. Cea de-a doua solie îngerească a fost în anul 1844. Dar data stabilită a trecut, iar mulți milleriți au fost dezamăgiți, deoarece au crezut greșit, astfel ei au trecut prin marea dezamăgire. Totuși, printre acești milleriți, un grup mic dintre ei au crezut că acele calcule profetice au fost bune, numai că nu au înțeles ce eveniment s-a petrecut în toamna anului 1844. Plecând de la acest punct, acești studenți ai Bibliei au studiat să știe cum să explice profețiile și motivul pentru care nu a revenit Hristos. Solia îngerului al treilea a început după marea dezamăgire din toamna anului 1844. Hiram Edson a primit o înțelegere asupra evenimentului de pe 22 octombrie 1844 și a înțeles că Sanctuarul curățit nu este planeta Pământ, ci se referă la Sanctuarul ceresc, unde Isus a început lucrarea în Sfânta Sfintelor. Înainte de formarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea a existat mișcarea Adventistă de Ziua a Șaptea, unde acești oameni care au studiat Biblia și au înțeles ceea ce s-a petrecut pe data marii dezamăgiri, au început să studieze în continuare Biblia și au descoperit anumite doctrine pe care majoritatea creștinilor nu le păzesc. Copiază paragraful

Vechile pietre de hotar (1)
      Ellen White specifică care sunt „vechile pietre de hotar” (eng. old landmark) scriind: „Timpul care a trecut din 1844 a fost o perioadă a marilor evenimente, descoperind ochilor noștri uimiți [1] curățirea Sanctuarului, care are loc în ceruri, având o legătură hotărâtoare cu poporul lui Dumnezeu de pe pământ, [2] de asemenea prima, a doua și apoi a treia solie îngerească și înălțarea steagului pe care este scris ‘Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.’ Una dintre pietrele de hotar, potrivit cu acest mesaj, era Templul lui Dumnezeu, care a fost văzut în ceruri de poporul Său iubitor de adevăr, în care se afla chivotul legământului ce conținea Legea lui Dumnezeu. [3] Lumina Sabatului celei de a patra porunci a răspândit razele ei puternice în calea călcătorilor Legii lui Dumnezeu. [4] Moartea celui păcătos este o altă veche piatră de hotar. Eu nu-mi amintesc alt subiect care să poată fi așezat între vechile pietre de hotar. Toate aceste vociferări despre schimbarea vechilor pietre de hotar sunt imaginare.”
⪡ RO: Ellen G. White, Gânduri despre cartea Apocalipsei, 192.2
⪡ EN: Ellen G. White, Manuscript 13, 1889, par. 9 Copiază paragraful

      Rezumatul celor 4 doctrine distincte ale Adventiștilor de Ziua a Șaptea față de majoritatea creștinătății pot fi rezumate în ceea ce privește „predicarea adevărurilor distinctive ale Evangheliei, incluzând [1] Sabatul, [2] starea omului în moarte, [3] cea de a doua venire a lui Hristos [premileniară], [4] Sanctuarul.
⪡ RO: Ellen G. White, Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei , xviii.1
⪡ EN: Ellen G. White, Testimonies to Ministers and Gospel Workers, xviii.1 Copiază paragraful

      Uriah Smith într-un articol publicat în 1866 a scris că „doctrina darurilor spirituale, așa cum este prezentată în capitolele la care se face referire, este o doctrină specială a Revelației, la fel ca și [1] Sabatul, [2] Sanctuarul, [3] starea omului în moarte sau [4] a doua venire [premileniară].
⪡ EN: Uriah Smith, The Review and Herald, June 12, 1866, p. 9 Copiază paragraful

Vechile pietre de hotar (2)
      Pe lângă cele 4 doctrine distincte ale Adventiștilor de Ziua a Șaptea față de restul creștinătății, Ellen White precizează comuniunea cu Tatăl și cu Fiul ca fiind o temelie a credinței noastre scriind: „acum, când suntem înconjurați de pericolele zilelor din urmă, când din toate părțile se vor auzi voci spunând: ‘Aici este Hristos’, ‘Aici este adevărul’, când preocuparea multora este aceea de a zdruncina temelia credinței noastre, care ne-a adus din biserici și din lume pentru a sta ca popor deosebit în mijlocul oamenilor, mărturia noastră va fi vestită asemenea mărturiei lui Ioan: ‘ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos’ (1 Ioan 1:3). Eu mărturisesc despre lucrurile pe care le-am văzut, lucrurile pe care le-am auzit, lucrurile pe care le-am pipăit cu mâinile mele cu privire la Cuvântul vieții. Iar despre mărturia aceasta știu că este de la Tatăl și de la Fiul. Noi am văzut și mărturisim că puterea Duhului Sfânt a însoțit prezentarea adevărului, avertizând prin scrieri și prin vorbire și vestind soliile în ordinea lor. A nega această lucrare ar însemna tăgăduirea Duhului Sfânt și lucrul acesta ne-ar pune în grupul celor care s-au îndepărtat de la credință și ‘s-au alipit de duhuri înșelătoare’.”
⪡ RO: Ellen G. White, Solii alese, vol. 2, 225.1-5
⪡ EN: Ellen G. White, Manuscript 28, 1890, par. 1-5 Copiază paragraful

      Pentru Ellen White, „vechile pietre de hotar” fac parte din temelia credinței noastre, precizând că una dintre vechile pietre de hotar (eng. old landmark) este comuniunea cu Tatăl și cu Fiul, notând: „Dumnezeu nu Se contrazice niciodată. Dacă sunt forțate [de cineva] să susțină ceva ce nu este adevărat, dovezile din Scriptură sunt aplicate greșit. Va apărea unul, iar apoi un altul, și vor aduce o presupusă lumină mare, prezentându-și ideile. Totuși, noi rămânem la vechile pietre de hotar [apoi citează 1 Ioan 1:1-10, unde la versetul 3 este menționat: ‘părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos’]. Sunt îndrumată să spun că putem să folosim aceste cuvinte ca fiind potrivite pentru timpul acesta, deoarece a sosit timpul când păcatului trebuie să i se spună pe nume. Suntem împiedicați în lucrarea noastră de niște oameni care nu sunt convertiți și care caută propria slavă. Ei vor să fie considerați autorii unor teorii noi pe care le prezintă, pretinzând că sunt adevărate. Totuși, dacă sunt primite, teoriile acestea vor conduce la o negare a adevărului pe care Dumnezeu l-a dat poporului Său în ultimii cincizeci de ani, susținându-l prin manifestarea Duhului Sfânt”.
⪡ RO: Ellen G. White, Solii alese, vol. 1, 77.2
⪡ EN: Ellen G. White, Letter 329, 1905, par. 21-23 Copiază paragraful

      Ellen White menționează că de la începutul credinței mișcării Adventiștilor de Ziua a Șaptea, ei au avut părtășie, sau altfel spus comuniune, cu Tatăl și Fiul, precizând că „un mincinos este acela care prezintă teorii și doctrine false. Cel care neagă personalitatea lui Dumnezeu și a Fiului Său Isus Hristos se leapădă de Dumnezeu și de Hristos. 'Dacă ceea ce ați auzit de la început va rămâne în voi, veți rămâne și voi în Fiul și în Tatăl' [1 Ioan 2:24]. Dacă veți continua să credeți și să ascultați de adevărurile pe care le-ați îmbrățișat mai întâi cu privire la personalitatea Tatălui și a Fiului, veți fi uniți cu ei în dragoste. Se va vedea acea unire pentru care Hristos S-a rugat chiar înainte de încercarea și răstignirea Sa”.
⪡ EN: Ellen G. White, Manuscript 23, 1906, par. 20 Copiază paragraful

      Ellen White a scris că „dacă aplicarea lor [cu referire la vechile pietre de hotar] mută un singur stâlp din temelia pe care Dumnezeu a susținut-o în acești cincizeci de ani [1855-1905], această aplicare este o mare greșeală”.
⪡ RO: Ellen G. White, Solii alese, vol. 1, 76.8
⪡ EN: Ellen G. White, Letter 329, 1905, par. 19 Copiază paragraful

Concluzie
      În concluzie, vechile pietre de hotar menționate de Ellen White fac parte din temelia credinței Adventiștilor de Ziua a Șaptea. În această temelie sunt multe doctrine pe care le păzesc adventiștii, iar printre aceste principii de credință se află și vechile pietre de hotar care includ închinarea la Tatăl și la Fiul, iar ceea ce a fost și este în continuare specific Adventiștilor de Ziua a Șaptea față de celelalte confesiuni creștine sunt doctrinele: [1] Sabatul, [2] sanctuarul ceresc, [3] starea inconștientă a morților și [4] a doua venire premileniară (înainte de mileniu) a Fiului lui Dumnezeu. Copiază paragraful

Continuă citirea


Articole pe pagină
de la 1 la 4 din 5